Din iulie, un nou sistem la nivelul UE pentru soluționarea litigiilor fiscale dintre statele membre

Din iulie, un nou sistem la nivelul UE pentru soluționarea litigiilor fiscale dintre statele membre

Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019  »  Direct de la sursă

La începutul lunii iulie a.c. au intrat în vigoare noile norme ale UE care vor asigura soluționarea mai rapidă și mai eficientă a litigiilor fiscale dintre statele membre, facilitând astfel activitatea întreprinderilor și oferind un grad mult mai mare de securitate fiscală pentru întreprinderile și persoanele fizice care se confruntă cu probleme legate de dubla impunere.

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, noul sistem, „atât de mult așteptat”, va contribui la identificarea de soluții pentru litigiile fiscale dintre statele membre, apărute ca urmare a interpretării și aplicării acordurilor și convențiilor internaționale care prevăd eliminarea dublei impuneri. Estimările arată că, în prezent, în UE sunt în curs de soluționare 2.000 de astfel de litigii, dintre care aproximativ 900 durează de peste doi ani.

Mecanismul va garanta că întreprinderile și cetățenii își pot soluționa mai rapid și mai eficient litigiile legate de tratatele fiscale, în special cele care vizează dubla impunere; aceste litigii constituie un obstacol major atât pentru întreprinderi, cât și pentru persoane fizice, și creează incertitudine, costuri inutile și probleme legate de fluxurile de numerar. În același timp, noua directivă introduce mai multă transparență în ceea ce privește litigiile fiscale din UE.

„Un sistem fiscal echitabil și eficient în UE ar trebui să garanteze, de asemenea, că aceleași venituri nu sunt impozitate de două ori de către două state membre diferite. Atunci când se întâmplă acest lucru, problema ar trebui rezolvată rapid și eficient. De acum înainte, litigiile fiscale vor fi soluționate mult mai ușor. Vor fi mult mai bine apărate drepturile companiilor, în special ale întreprinderilor mici, și ale persoanelor fizice care se pot confrunta cu probleme de flux de numerar ca urmare a dublei impuneri. De acum, ele au certitudinea că problemele de natură fiscală le pot fi rezolvate de autoritățile judiciare relevante într-un interval de timp acceptabil și previzibil, în loc să treneze mai mulți ani”, a declarat comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici.

Dubla impunere apare atunci când două sau mai multe țări revendică dreptul de a impozita aceleași venituri sau profituri ale unei companii sau ale unei persoane. Acest lucru poate rezulta, de exemplu, dintr-o neconcordanță între normele naționale din diferite jurisdicții sau din interpretări divergente ale aceleiași dispoziții dintr-un tratat fiscal bilateral. Până în prezent, nu a existat decât o convenție multilaterală care să ofere autorităților fiscale posibilitatea de a supune un litigiu arbitrajului, însă fără niciun mijloc care să permită contribuabilului să declanșeze el însuși acest proces. În prezent, autoritățile fiscale nu au obligația de a ajunge la un acord final.

Cum va funcționa mecanismul de soluționare a litigiilor?

Noua directivă privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale ar trebui să contribuie la o mai bună soluționare a litigiilor fiscale, deoarece statele membre vor avea de acum obligația legală de a lua decizii concludente:

  • Contribuabilii implicați în litigii fiscale care decurg din acordurile sau convențiile fiscale bilaterale ce prevăd eliminarea dublei impuneri pot iniția de acum o procedură de acord amiabil, prin care statele membre în cauză trebuie să încerce să soluționeze litigiul pe cale amiabilă în termen de doi ani;
  • Dacă, la sfârșitul acestei perioade de doi ani, nu s-a găsit nicio soluție, contribuabilul poate solicita crearea unei comisii consultative care să emită un aviz. Dacă statele membre nu fac acest lucru, contribuabilul poate introduce o acțiune în fața instanței naționale și poate obliga statele membre să acționeze;
  • Această comisie consultativă va fi formată din trei membri independenți, numiți de statele membre în cauză și din reprezentanți ai autorităților competente în cauză. Comisia trebuie să emită un aviz în termen de șase luni, pe care statele membre în cauză trebuie să îl ducă la îndeplinire, cu excepția cazului în care ajung de comun acord la o altă soluție în termen de șase luni de la emiterea avizului;
  • Dacă decizia nu este pusă în aplicare, contribuabilul care a acceptat decizia finală și a renunțat la dreptul său la căi de atac interne în termen de 60 de zile de la notificare poate solicita instanțelor naționale punerea în aplicare a deciziei finale. Statele membre sunt obligate să notifice contribuabilii și să publice decizia finală completă sau un rezumat al ei.

„Noua directivă se aplică oricărei plângeri introduse începând cu 1 iulie 2019 cu privire la chestiuni litigioase legate de venituri sau capitaluri obținute într-un exercițiu financiar care începe din 1 ianuarie 2018 sau ulterior acestei date. Autoritățile competente pot conveni, de asemenea, să aplice directiva în cazul oricărei plângeri depuse înainte de această zi sau pentru exercițiile fiscale anterioare”, se menţionează în comunicatul Comisiei Europene.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.