Distracțiile de demult și de astăzi ale bucureștenilor

Distracțiile de demult și de astăzi ale bucureștenilor

Numărul 36, 24-30 sept. 2019  »  Eveniment

Alexandra Rizea

„Zilele Bucureștiului”, ediția 2019, desfășurate în perioada 20-22 septembrie a.c., au reprezentat un veritabil etalon al modului în care – în spirit modern, contemporan – s-au păstrat și s-au îmbogățit modalitățile de petrecere a timpului liber, sub semnul bunei-dispoziții, al distracției și culturalizării. De-a lungul Bulevardului Unirii, de o parte și de alta a șirului de arteziene, s-au succedat, într-o frenetică simfonie de sunet și lumini, spectacole de teatru stradal, ateliere creative, în special pentru copii, jocuri interactive, concerte (în vasta Piață a Constituției), iar amenajările destinate gurmanzilor au făcut – la rândul lor – deliciul zecilor de mii de bucureșteni și de oaspeți ai orașului.

În limbajul timpului nostru, manifestări de o asemenea amploare se numesc „acțiuni de socializare”. Pe vremuri, li se spunea „iarmaroc” sau „Târgul de Moși”, „serbări câmpenești” sau „chermeze”. Ne referim și la trecut, deoarece „Zilele Bucureștiului” se organizează cu prilejul fiecărei aniversări a Capitalei, prin marcarea primei atestări documentare a acestui spațiu urban. În 2019 se împlinesc 560 de ani de la acel moment istoric, săvârșit pe timpul domniei lui Vlad Țepeș. Orașul are istoria lui plină de acte cruciale în viața întregului popor român, dar și în ceea ce privește traiul cotidian, cu componenta lui de neînlocuit – distracția (divertismentul, cum i se mai spune, mai nou).

Există scrieri celebre, în primul rând, ale lui I. L. Caragiale, care ne reamintesc cum petreceau strămoșii noștri. Cafeneaua, berăria, bâlciul, ceaiul dansant, cabaretul, balurile, jocul de societate confereau orașului o culoare aparte, ilustrând un mod de viață trepidant, prin care oameni de toate vârstele și cu condiții sociale diverse, cu meserii specifice acelor vremuri își găseau un loc al lor, în care să se „veselească”, să mai uite de griji, de necazuri, să viseze la o viață cât mai... umană.

Încorporând astfel de tradiții, „Zilele Bucureștiului” din precedentul weekend au înscris în program manifestări consonante cu ceea ce înseamnă timpul liber, în prezent. Nu este cazul să redăm integral programul care a atestat această orientare firească în preocupările contemporanilor noștri. Menționăm doar a șasea ediție a Concursului internațional de 3D video mapping, prilej de prezentare a unor laureați ai multor prestigioase festivaluri organizate în SUA, Germania, Spania, Ungaria, Ucraina, Japonia. De un bine meritat succes s-au bucurat și Schiller, un cunoscut artist de muzică electronică, și trupa lui Klaus Valdeck, interpretă de marcă a muzicii electro swing.

Cum mai remarcam, programul a inclus momente și modalități de petrecere a timpului liber într-o manieră civilizată pentru cele mai diverse gusturi și preocupări artistice și culinare, astfel încât numărul impresionant de participanți să-și găsească „nișa” de confort individual, într-o colectivitate unită de dorința de a se destinde, prin îmbinarea utilului cu plăcutul. Faptul că s-au asigurat condiții atât de diverse pentru satisfacerea unor opțiuni pe măsură, atestă și o remarcabilă capacitate managerială, ceea ce este de bun augur pentru viața cotidiană din Capitala României.

Instituirea unor sărbători anuale, nu numai în București, ci în toate celelalte localități ale țării, permite cât mai multora dintre noi să ne fixăm, din timp, repere pentru petrecerea timpului liber, cu bucuria de a acumula noi energii pentru o viață activă, cât mai interesantă și plăcută. Savoarea unor manifestări de genul „Zilelor Bucureștiului” este inegalabilă și, tocmai de aceea, merită, din plin, să fie apreciată potrivit aforismului latin: „Nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin”.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.