Duminică va avea loc o nouă extragere la loteria bonurilor fiscale

Telex » Știri 17 august 2017  

O

PUBLICITATE
ă extragere la loteria bonurilor fiscale va avea loc duminică, 20 august. La extragere participă toate bonurile fiscale emise luna trecută, fondul total de premiere fiind de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, informează News.ro.

„Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare”, arată Ministerul Finanţelor.

La extragerea din iulie, pentru bonurile din iunie, au ieşit câştigătoare bonurile fiscale în valoare de 20 lei emise pe 26 iunie. 

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse din ziua următoare extragerii, la sediile ANAF.

Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.