Eliminarea produselor periculoase de pe piața UE

Eliminarea produselor periculoase de pe piața UE

Numărul 11, 28 martie - 3 aprilie 2017  »  Direct de la sursă

Potrivit celui mai recent raport privind Sistemul de alertă rapidă pentru produse periculoase, prezentat recent de Comisia Europeană (CE), sistemul a fost utilizat mai mult de autoritățile naționale în 2016, eliminându-se astfel din magazine un număr mai mare de produse periculoase. În același timp, s-a observat că tot mai multe dintre produsele periculoase care sunt notificate sunt vândute prin intermediul platformelor online. Din acest motiv, CE și-a intensificat cooperarea cu Amazon, eBay și Alibaba, pentru a elimina mai activ produsele potențial nesigure sau neconforme de pe site-urile lor, care se adresează consumatorilor din UE.

În 2016, au fost transmise între autoritățile naționale 2044 de alerte privind produsele periculoase. Acestea au declanșat 3824 de acțiuni, cum ar fi retragerea de pe piață a produselor. Numărul de reacții a fost de peste două ori mai mare decât în anii precedenți. Acest lucru demonstrează că autoritățile naționale urmăresc mai îndeaproape răspunsul la alerte și adoptă toate măsurile necesare pentru ca piața să fie un spațiu mai sigur pentru consumatori.

Comisia Europeană a conlucrat cu autoritățile naționale pentru ca sistemul să fie și mai ușor de utilizat, iar pagina de internet publică a fost modernizată pentru a încuraja utilizarea acestuia de companii și consumatori. Multe dintre produsele periculoase notificate prin sistemul de alertă rapidă sunt vândute și prin intermediul platformelor online sau al piețelor online, în condițiile creșterii acestui tip de achiziții în rândul consumatorilor. În 2016 au fost 244 de astfel de notificări.

Jucăriile au reprezentat categoria de produse cea mai notificată (26%), urmată de sectorul autovehiculelor (18%), articolele de îmbrăcăminte, produsele textile și articolele de modă (13%). În ceea ce privește riscurile, cel de vătămare a fost cel mai des notificat (25%), urmat de cel chimic (23%).

Majoritatea produselor periculoase notificate în sistem au provenit din afara UE. China a fost desemnată ca fiind țara de origine în cazul a 1069 de produse, reprezentând 53% dintre produsele notificate, pondere în scădere față de 2015 (62%).

Context. Începând din 2003, sistemul de alertă rapidă garantează faptul că informațiile referitoare la produsele nealimentare periculoase retrase de pe piață și/sau rechemate oriunde în Europa circulă rapid între statele membre și Comisia Europeană. În acest fel pot fi întreprinse peste tot în UE acțiuni de protecție a consumatorilor (interzicerea/oprirea vânzărilor, retragerea, rechemarea sau refuzarea importurilor de către autoritățile vamale).

31 de țări (statele membre UE, împreună cu Islanda, Liechtenstein și Norvegia) participă în prezent la acest sistem.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.