Eurobarometru special: 84% dintre europeni consideră că diferențele dintre venituri sunt prea mari

Eurobarometru special: 84% dintre europeni consideră că diferențele dintre venituri sunt prea mari

Numărul 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018  »  Lumea în care trăim

Majoritatea europenilor consideră că cea mai mare parte a lucrurilor care se întâmplă în viața lor sunt juste și că au oportunități egale de a reuși în viață, relevă un sondaj Eurobarometru publicat de Comisia Europeană (CE). Totuși, aceștia sunt mai puțin convinși că justiția și deciziile politice sunt aplicate într-un mod egal și consecvent în țările lor, indiferent de statutul social, situația financiară și conexiunile sociale ale persoanelor. Marea majoritate consideră, de asemenea, că inegalitățile în materie de venituri sunt prea mari și că guvernele ar trebui să le abordeze, iar mai puțin de jumătate consideră că egalitatea de șanse și statutul lor social s-au îmbunătățit de-a lungul timpului.

Principalele constatări ale sondajului Eurobarometru privesc educația, venitul, statutul social și mobilitatea intergenerațională. Acestea reflectă, de asemenea, percepțiile asupra migrației și a globalizării, migrația fiind una dintre cauzele inegalităților din ce în ce mai accentuate, iar globalizarea reprezentând un indicator al preferințelor politice care se numără printre factorii determinanți ai atitudinilor față de echitate și inegalitate.

● Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că persoanele au oportunități egale de a reuși în viață (58%). Totuși, această cifră ascunde diferențe semnificative între regiuni, 81% dintre respondenți fiind de acord cu această afirmație în Danemarca, dar numai 18% în Grecia. 

● Respondenții sunt mai puțin optimiști cu privire la echitate în anumite domenii. Doar 39% dintre aceștia au încredere că justiția prevalează totdeauna asupra nedreptății, în timp ce tot atâția nu sunt de acord cu această afirmație. Într-un ton și mai negativ, doar 32% dintre respondenți sunt de acord că deciziile politice sunt aplicate în mod consecvent tuturor cetățenilor, iar 48% dintre aceștia nu sunt de acord. În general, oamenii sunt mai predispuși să perceapă o situație ca fiind echitabilă dacă au beneficiat de o educație mai bună, sunt mai tineri și au o situație financiară confortabilă 

● Marea majoritate consideră că diferențele dintre venituri sunt prea mari (84%), variind de la 96% în Portugalia și 92% în Germania până la 59% în Țările de Jos. În toate statele, cu excepția Danemarcei, mai mult de 60% dintre respondenți sunt de acord că guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a reduce aceste diferențe. 

● O stare bună de sănătate și un sistem educațional de calitate sunt considerate esențiale sau importante pentru a reuși în viață de către 98% și, respectiv, 93% dintre respondenți. Eforturile susținute și conexiunile sociale adecvate sunt, de asemenea, apreciate ca esențiale sau importante de peste 90% dintre respondenți. Se consideră a fi mai puțin important să provii dintr-o familie bogată, să ai contacte politice, să aparții unui anumit grup etnic sau unui anumit gen.

● Mai puțin de jumătate dintre respondenți (46%) consideră că oportunitățile de a reuși în viață sunt mai echitabile în comparație cu 30 de ani în urmă.

● În ansamblu, 47% dintre europeni consideră că globalizarea este un lucru bun, iar 21% nu sunt de acord.

Serviciul științific și de cunoștințe al Comisiei Europene – Centrul Comun de Cercetare (JRC) va utiliza datele anchetei și cele mai recente studii științifice pentru a construi în continuare o bază de cunoștințe în vederea sprijinirii politicilor UE menite să creeze o societate mai echitabilă. În 2019, acesta va publica o serie de note de sinteză, precum și cea de-a doua ediție a raportului privind echitatea.

Sondajul Eurobarometru a fost realizat prin intervievarea a 28.031 de persoane din cele 28 de țări ale UE.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.