Eurostat: Italia, Cipru, Grecia, Croaţia, România şi Bulgaria înregistrau cei mai mulţi tineri şomeri în 2017

Eurostat: Italia, Cipru, Grecia, Croația, România și Bulgaria înregistrau cei mai mulți tineri șomeri în 2017

Telex » Știri 18 iunie 2018  

La nivelul Uniunii Europene, 14,3% dintre tineri nu aveau în 2017 un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional ori de formare, cel mai ridicat procentaj fiind în Italia (25,7%), Cipru (22,7%), Grecia (21,4%), Croaţia (20,2%), România (19,3%) şi Bulgaria (18,6%), arată datele prezentate de Oficiul european de statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

În contrast, cea mai scăzută rată NEET (Not in Education, Employment or Trening, respectiv tineri care nu au un loc de muncă sau nu urmează niciun program educaţional ori de formare) a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani a fost înregistrată anul trecut în Olanda (5,3%), Slovenia (8%), Austria (8,1%), Luxemburg şi Suedia (ambele cu 8,2%), Cehia (8,3%), Malta (8,5%), Germania (8,6%) şi Danemarca (9,2%).

De asemenea, peste 15% dintre tineri nu aveau un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional ori de formare în Spania (17,1%), Franţa (15,6%) şi Slovacia (15,3%).

Peste 38 de milioane de persoane cu vârsta între 18 şi 24 de ani locuiesc în Uniunea Europeană (UE), iar cele mai multe urmau un program educaţional. Anul trecut, 40,4% dintre tineri urmau un program educaţional, 27,4% lucrau şi încă 17,8% studiau şi lucrau.

Din 2012, procentajul tinerilor din UE care nu aveau un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional ori de formare a scăzut continuu, de la nivelul record de 17,2% la cel actual de 14,3%, care este aproape similar cu cel de dinaintea crizei.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.