Expoziția Istorii mari și mici ale domniilor fanariote văzute prin documentele de arhivă, la Arhivele Naționale ale României din București

Expoziția Istorii mari și mici ale domniilor fanariote văzute prin documentele de arhivă, la Arhivele Naționale ale României din București

Numărul 6, 20-26 feb. 2018  »  Roza vânturilor

La 21 februarie a.c., Arhivele Naționale ale României (ANR) inaugurează ciclul Comori din Arhivele Naționale, o serie de întâlniri lunare unde istorici cu experiență vor prezenta, tematic, rodul propriilor cercetări pe baza documentelor originale păstrate în fondurile instituției. Gazda întâlnirilor va fi dr. Georgeta Filitti, cercetător științific gradul I, au menționat reprezentanții instituției.

„Arhivele Naționale, ca păstrătoare ale celui mai însemnat tezaur documentar al României, adresează tuturor iubitorilor de istorie invitația de a ne vizita pentru a cunoaște documentele fondatoare ale civilizației românești. Astfel, de la ora 18.00, în holul central al Arhivelor Naționale din Bd. Elisabeta nr. 49, invitatul nostru, prof. dr. Tudor Dinu de la Universitatea din București (cunoscut elenist, autor, între altele, al lucrării recent apărute Bucureștiul fanariot), va vorbi despre Istorii mari și mici ale domniilor fanariote văzute prin documentele de arhivă”, au indicat oficialii ANR. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Documentele expuse în original pot fi vizionate doar pe durata evenimentului.

Detalii suplimentare despre întâlnirea organizată de ANR sunt disponibile pe pagina oficială de Facebook dedicată evenimentului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.