FMI: Războiul comercial dintre SUA și China reprezintă un risc pentru economia mondială

FMI: Războiul comercial dintre SUA și China reprezintă un risc pentru economia mondială

Numărul 18, 21-27 mai 2019  »  Lumea în care trăim

Războiul comercial dintre Statele Unite și China ar putea constitui un risc pentru perspectivele economice mondiale dacă nu va fi rezolvat, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internațional Christine Lagarde, pentru Reuters, în cadrul unei vizite în Uzbekistan, informează Mediafax. „Evident, riscul pe care îl avem este continuarea tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China. Și dacă aceste tensiuni nu sunt rezolvate, acest lucru înseamnă în mod clar riscuri pe termen lung”, a spus Lagarde, referindu-se la prognozele economice mondiale ale FMI.

FMI și-a redus, luna trecută, prognoza de creștere pentru 2019 la 3,3%, în scădere față de prognoza anterioară, de 3,5%. Organizația a avertizat, la acea vreme, asupra unei continuări a încetinirii creșterii, din cauza tensiunilor comerciale și a unui potențial Brexit fără acord.

„Ne așteptăm ca situația să se îmbunătățească începând cu sfârșitul anului 2019”, a declarat Lagarde, despre perspectivele economice mondiale.

Statele Unite au declanșat tensiuni suplimentare cu China săptămâna trecută, când au anunțat că plasează Huawei, cel mai mare producător de echipamente pentru telecomunicații din lume, pe o listă neagră care ar putea face dificilă colaborarea cu toate companiile din SUA. Ulterior, autoritățile de la Beijing au sugerat că reluarea negocierilor dintre cele două mari economii ale lumii ar fi lipsită de sens, cu excepția situației în care Washingtonul și-ar schimba abordarea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.