Fonduri europene

Noi măsuri pentru îmbunătățirea absorbției fondurilor europene nerambursabile

Noi măsuri pentru îmbunătățirea absorbției fondurilor europene nerambursabile

Fonduri europene

Guvernul a adoptat o ordonanță pentru modificarea și completarea OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Actul normativ are în vedere două măsuri. Prima dintre ele este în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), ...

  Nr. 30-31, 7-20 august 2018


Semnătură electronică pentru solicitarea fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020

Semnătură electronică pentru solicitarea fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020

Fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că pune la dispoziția solicitanților de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) posibilitatea utilizării semnăturii electronice la depunerea cererilor de finanțare. Astfel, de la începutul ...

  Nr. 30-31, 7-20 august 2018


Peste 168.000 de gospodării din 15 județe vor avea acces la internet de calitate, prin proiecte finanțate din fonduri europene

Peste 168.000 de gospodării din 15 județe vor avea acces la internet de calitate, prin proiecte finanțate din fonduri europene

Fonduri europene

Locuitorii a aproximativ 168.000 de gospodării situate în zone ale României care nu au rețele de comunicații electronice în bandă largă vor putea beneficia de internet de mare viteză datorită unor proiecte finanțate din fonduri europene. Astfel, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin ...

  Nr. 26-27, 10-23 iulie 2018


Oportunități de finanțare nerambursabilă pentru 42 planuri de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia

Oportunități de finanțare nerambursabilă pentru 42 planuri de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia

Fonduri europene

Se pot obține până la 40.000 de euro pentru înființarea unei afaceri non-agricole în mediul urban 336 persoane care intenționează să înființeze o afacerere non-agricolă în mediul urban și își au reședința sau domiciliul în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia (care include județele ...

  Nr. 21, 5-11 iunie 2018


Din 23 aprilie, se pot depune planuri de afaceri în cadrul proiectului Creative START

Din 23 aprilie, se pot depune planuri de afaceri în cadrul proiectului Creative START

Fonduri europene

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat, la 23 aprilie a.c., concursul de planuri de afaceri din cadrul proiectului Creative START. Proiectul – despre care publicația noastră a mai informat în numerele anterioare – este implementat în parteneriat cu Blocul Național Sindical și este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

  Nr. 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018


Fonduri europene pentru sprijinirea studenților defavorizați, a  doctoranzilor în antreprenoriat și a cercetătorilor

Fonduri europene pentru sprijinirea studenților defavorizați, a  doctoranzilor în antreprenoriat și a cercetătorilor

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat două apeluri de proiecte, finanțate din Programul Operațional Capital Uman (POCU), prin care se acordă burse studenților defavorizați, doctoranzilor și cercetătorilor postdoctorat. Potrivit MFE, prin astfel de inițiative, se urmărește stimularea ...

  Nr. 15-16, 24 aprilie - 7 mai 2018


POR: A fost publicat ghidul aferent apelului de proiecte pentru Regiunea de Dezvoltare Vest

POR: A fost publicat ghidul aferent apelului de proiecte pentru Regiunea de Dezvoltare Vest

Fonduri europene

Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor aferent apelului de proiecte pentru regiunea Vest, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobat zilele trecute, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, și se găsește ...

  Nr. 12-13, 3-16 aprilie 2018


Lansarea apelului de proiecte privind modernizarea drumurilor județene din regiunile București-Ilfov, Vest și Sud-Muntenia

Lansarea apelului de proiecte privind modernizarea drumurilor județene din regiunile București-Ilfov, Vest și Sud-Muntenia

Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a anunțat deschiderea apelurilor de proiecte dedicate infrastructurii rutiere de importanță regională aferente regiunilor București-Ilfov, Vest și Sud-Muntenia, pentru perioada 30 martie – 02 iulie 2018. Alocările financiare ...

  Nr. 11, 27 mar. - 2 apr. 2018


Inițiativă pentru creșterea absorbției de fonduri europene și evitarea pierderii unor alocări

Inițiativă pentru creșterea absorbției de fonduri europene și evitarea pierderii unor alocări

Fonduri europene

O nouă măsură pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene și evitarea dezangajării (pierderea unor alocări de sume pe anumite Programe Operaționale – n.r.) a fost aprobată de Guvernul României, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și Ministerului Dezvoltării ...

  Nr. 10, 20-26 martie 2018


Parteneriate între solicitanții de finanțare prin POR și instituții publice

Parteneriate între solicitanții de finanțare prin POR și instituții publice

Fonduri europene

Guvernul a aprobat un Memorandum prin care se adoptă un model de acord-cadru de parteneriat între unitățile administrativ-teritoriale (UAT) care doresc să efectueze investiții pe terenurile aflate în albiile râurilor, solicitante de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR), și instituții ...

  Nr. 10, 20-26 martie 2018


118 milioane de euro alocate serviciilor publice de ocupare pentru integrarea profesională a persoanelor vulnerabile

118 milioane de euro alocate serviciilor publice de ocupare pentru integrarea profesională a persoanelor vulnerabile

Fonduri europene

Șomerii și persoanele aflate în pericol de concediere sau în căutarea unui loc de muncă, precum și angajatorii, vor beneficia de servicii personalizate, la standarde europene, oferite de 2.000 angajați ai serviciilor publice de ocupare mai bine pregătiți, prin intermediul unor proiecte finanțate ...

  Nr. 10, 20-26 martie 2018


Ajutorul de minimis pentru fermieri ar putea crește la 25.000 euro

Ajutorul de minimis pentru fermieri ar putea crește la 25.000 euro

Fonduri europene

Comisia Europeană (CE) a propus modificarea regulilor ce guvernează ajutorul de stat în sectorul agricol, prin creșterea volumului maxim de ajutor de minimis ce poate fi acordat, fără o aprobare prealabilă, pe o perioadă de trei ani și pe exploatație agricolă, de la 15.000 la 25.000 euro. ...

  Nr. 9, 13-19 martie 2018


272 milioane de euro din fonduri europene pentru autostrada Sebeș-Turda

272 milioane de euro din fonduri europene pentru autostrada Sebeș-Turda

Fonduri europene

Construcția autostrazii Sebeș-Turda, faza a doua, a fost aprobată de Comisia Europeană. Proiectul are o valoare de peste 272 milioane euro asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul contribuie la reducerea timpului mediu de călătorie pe rețeaua rutieră TEN-T prin ...

  Nr. 9, 13-19 martie 2018


Cel puțin 200.000 de tineri NEETs vor beneficia de informare și consiliere în vederea integrării pe piața muncii, în educație, formare sau antreprenoriat

Cel puțin 200.000 de tineri NEETs vor beneficia de informare și consiliere în vederea integrării pe piața muncii, în educație, formare sau antreprenoriat

Fonduri europene

Ministerul Educației Naționale (MEN) a anunțat că participă, în calitate de partener, alături de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, la derularea proiectului „INTESPO – Înregistrarea tinerilor în evidențele Serviciului ...

  Nr. 9, 13-19 martie 2018


Demers la nivel comunitar pentru consolidarea capacității administrative de gestionare a fondurilor europene

Demers la nivel comunitar pentru consolidarea capacității administrative de gestionare a fondurilor europene

Fonduri europene

Comisia Europeană (CE) a lansat un apel în vederea exprimării interesului pentru participarea într-o acțiune-pilot având ca obiectiv furnizarea de asistență autorităților de management din statele membre, în scopul îmbunătățirii modului în care fondurile europene sunt gestionate și ...

  Nr. 8, 6-12 martie 2018


9,7 milioane euro din fonduri europene pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

9,7 milioane euro din fonduri europene pentru integrarea tinerilor pe piața muncii

Fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene și președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au semnat contractele de finanțare pentru trei proiecte care vizează integrarea tinerilor șomeri pe piața muncii. Acestea au o valoare totală de aproximativ 9,7 milioane euro și sunt finanțate ...

  Nr. 6, 20-26 feb. 2018



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.