GNM: Peste 37.600 de controale şi amenzi de aproape 37 milioane lei, în primele 11 luni din 2018

GNM: Peste 37.600 de controale și amenzi de aproape 37 milioane lei, în primele 11 luni din 2018

Telex » Știri 10 ianuarie 2019  

C

PUBLICITATE
arii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat, în primele 11 luni ale anului trecut, 37.632 de acţiuni de control la nivel naţional, în scădere cu 1,12% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, şi au aplicat amenzi în valoare de peste 36,7 milioane de lei, cu 2,62% sub nivelul consemnat în acelaşi interval din anul anterior, reiese din Raportul de activitate al instituţiei, consultat de Agerpres.

În intervalul de referinţă, Garda de Mediu a dispus aplicarea a 1.477 de avertismente (1.192, în 2017), 130 de acţiuni privind sistarea activităţii (211, anul anterior), o propunere de suspendare a acordurilor sau autorizaţiilor de mediu (faţă de niciuna în aceeaşi perioadă din 2017), respectiv 24 de sesizări penale, faţă de 47, cu un an în urmă.

Din totalul celor 37.632 de inspecţii efectuate din ianuarie până la finele lunii noiembrie 2018, 29.884 au vizat domeniul controlului poluării, iar 7.748 zona biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

Potrivit sursei citate, la nivelul lunii noiembrie din anul trecut, comisarii GNM au întreprins 3.464 de controale, fiind aplicate 182 de amenzi, în valoare de 3,469 milioane lei. Cele mai multe inspecţii (2.288) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 776 au vizat domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

În acelaşi timp, tot în noiembrie 2018, au fost aplicate 107 avertismente, 15 dispoziţii de sistare a activităţii, 7 propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu, precum şi două sesizări penale.

Conform GNM, autorităţile administraţiei publice locale se ocupă de salubrizarea localităţilor la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor Capitalei. De asemenea, serviciul de salubrizare are în atribuţii, printre altele: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei sau de îngheţ, colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi cele provenite din activităţi comerciale şi instituţii, dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.