Google anunță o nouă versiune a funcționalității „Translate”: „Instant Camera Translation”

Google anunță o nouă versiune a funcționalității „Translate”: „Instant Camera Translation”

Numărul 26-27, 16-29 iulie 2019  »  Roza vânturilor

Aceasta funcționează pentru peste 80 de limbi, printre care și română

Google anunță o nouă versiune a funcționalității Translate, respectiv „Instant Camera Translation” (traducere instantanee cu ajutorul camerei telefonului), care aduce numeroase îmbunătățiri. Un mod intuitiv și simplu de a înțelege o limbă străină atunci când călătorești este folosind camera telefonului pentru a traduce ce vezi – de la semne și anunțuri la meniuri sau etichete ale produselor. Instant Camera Translation este utilizată tocmai pentru astfel de situații: îndrepți camera telefonului către textul dorit și primești instantaneu, pe ecran, traducerea în locul textului original. 

Instant Camera Translation funcționează pentru mai mult de 80 de limbi, față de 38 de limbi până acum, printre care și română. „Mai mult, acum traducerea funcționează cu orice pereche de limbi alese dintre cele suportate – de exemplu din bulgară și română (până în prezent funcționa numai în pereche cu limba engleză). Instant Camera Translation merge online sau offline, dar și cu opțiunea «auto detect» – nu trebuie să specifici din ce limbă trebuie să traducă”, precizează reprezentanții Google.  

„Calitatea traducerii prin Instant Camera Translation este mai bună: când telefonul este conectat, această funcționalitate utilizează tehnologia «neural machine translation (NMT)» de pe serverele Google pentru a oferi cele mai bune rezultate. Când telefonul nu este conectat la internet, se folosește de tehnologia NMT de pe dispozitiv pentru a oferi traducere de calitate”, precizează Google, într-un comunicat.  

Pentru a folosi Instant Camera Translation, se accesează butonul „Cameră foto” din meniul principal al aplicației Google Translate. Versiunea îmbunătățită a funcționalității este disponibilă pentru aplicația Google Translate din Android și iOS. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.