Google Maps va introduce o funcţionalitate de pronunţare a denumirii locurilor și adreselor în limba locală din zona unde se află utilizatorul

Google Maps va introduce o funcționalitate de pronunțare a denumirii locurilor și adreselor în limba locală din zona unde se află utilizatorul

Numărul 44, 19-25 nov. 2019  »  Conectarea la era digitală

Google a anunțat introducerea în Google Maps a unei funcționalități de traducere, care pronunță numele locurilor și adreselor în limba locală. Potrivit reprezentanților companiei, demersul are la bază faptul că „un aspect care dă bătăi de cap multora dintre cei care călătoresc în străinătate este pronunțarea numelor de străzi, localități sau obiective turistice. Un lucru care se întâmplă destul de des dacă te urci într-un taxi sau vrei să întrebi persoană pe stradă informații despre un anumit loc. Iar acest lucru nu se întâlnește doar în țări din Asia, de exemplu, cu alfabet și fonetică foarte diferite, dar și când călătorim mai aproape, în Europa. Nu e deloc ușor să pronunți nume de străzi precum Poległych w Krzesławicach din Cracovia sau  Bischöflich-Geistlicher-Rat-Josef-Zinnbauer din Dingolfing (o localitate din zona Münchenului), sau a orașului Jászalsószentgyörgy din Ungaria”.

Pentru astfel de situații, Google a introdus noua funcționalitate de traducere. Aceasta se poate accesa prin apăsarea noului buton „speaker” care apare lângă nume și adrese, iar Google Maps îl va rosti. Dacă utilizatorul dorește să continue conversația în acea limbă, Google Maps îi face legătura imediat cu Google Translate. Funcționalitatea de pronunțare a numelor și locurilor este disponibilă pentru 50 de limbi, de la albaneză și croată la cantoneză, coreană sau japoneză, urmând ca numărul acestora să crească. În pachet este și limba română.

Această tehnologie „text-to-speech” detectează automat limba în care este setat telefonul, pentru a determina ce denumiri să traducă automat. De exemplu, dacă telefonul este setat în engleză sau română și utilizatorul caută un loc specific din Tokyo, atunci noul buton va apărea lângă adresă sau numele locului, pentru a putea obține traducerea lui în timp real.

Noua funcționalitate începe să fie disponibilă din această lună pe telefoanele cu Android și iOS. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.