IFAC: Profesioniștii contabili trebuie să profite de oportunitatea de a facilita o gestionare eficientă a riscurilor în întreprinderi

IFAC: Profesioniștii contabili trebuie să profite de oportunitatea de a facilita o gestionare eficientă a riscurilor în întreprinderi

Numărul 1, 15-21 ian. 2019  »  Direct de la sursă

Conform raportului privind Rolul contabililor în gestionarea eficientă a riscurilor în întreprinderi publicat de IFAC luni, 7 ianuarie 2019, profesioniștii contabili pot avea un rol sporit în identificarea, evaluarea și combaterea riscurilor din organizațiile lor, prin intermediul unor practici robuste de gestionare a riscurilor.

Acest lucru este cu atât mai important în contextul în care întreprinderile se confruntă astăzi cu schimbări rapide și incertitudini din ce în ce mai mari, determinate de o varietate de factori, cum ar fi evenimentele geopolitice, piețele financiare volatile, evoluțiile tehnologice, securitatea cibernetică, preocupările legate de protecția datelor și schimbările climatice.

Deși gestionarea corespunzătoare a riscurilor devine din ce în ce mai importantă pentru asigurarea rezistenței și succesului organizațiilor într-o economie globală caracterizată de o volatilitate sporită, raportul publicat de IFAC arată că gestionarea riscurilor rămâne subdezvoltată în multe organizații.

Profesioniștii contabili pot avea o contribuție semnificativă în trecerea de la o abordare reactivă față de gestionarea riscurilor la procese care să adauge cu adevărat valoare în procesul decizional și să sprijine organizațiile în atenuarea incertitudinilor și îndeplinirea obiectivelor lor.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul IFAC.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.