În 2016, ponderea gospodăriilor cu acces la internet a fost de 65%

Numărul 37, 13-19 decembrie 2016  »  Conectarea la era digitală

Potrivit rezultatelor anchetei privind accesul populației la tehnologia informațiilor și comunicațiilor în gospodării realizate de Institutul Național de Statistică (INS), în anul 2016, aproape două din trei gospodării din România (65%) au acces la rețeaua de internet de acasă, 65,4% dintre acestea fiind localizate în mediul urban. Față de anul 2015, ponderea gospodăriilor cu acces la internet a crescut cu 4 puncte procentuale.

În profil teritorial, la nivelul anului 2016, conectarea la internet a fost mai răspândită în gospodăriile din regiunea de dezvoltare București-Ilfov (peste 4 din 5 gospodării aveau acces la internet de acasă), urmată la mare distanță de regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru și Sud-Est. Cele mai mici ponderi ale gospodăriilor cu conectare la internet sunt consemnate de regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (58%) și Nord-Est (57,1%). Din punctul de vedere al dimensiunii gospodăriei, se constată o corelație între numărul de persoane din gospodărie și interesul crescut pentru conectarea la internet.

Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani, proporția celor care au folosit vreodată internetul a fost de 69,7%, dintre care 85,3% în ultimele trei luni. Dintre utilizatorii curenți, 71,3% folosesc internetul cu frecvență zilnică sau aproape zilnică. „Față de anul 2015, ponderea utilizatorilor de internet cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani a crescut cu 1,2 puncte procentuale, numărul acestora ajungând la 10,6 milioane de persoane”, se precizează în comunicatul INS.

Pe regiuni de dezvoltare, ponderea persoanelor care au utilizat internetul a fost de 88,4% în regiunea București-Ilfov și constituie cel mai ridicat procentaj din țară. La distanță considerabilă urmează regiunile Nord-Vest și Centru, cu 71,9%, respectiv 71,7%, iar celelalte regiuni prezintă proporții de sub 70%.

Potrivit anchetei INS, proporția bărbaților care folosesc sau au utilizat vreodată internetul este puțin mai mare decât cea a femeilor: 72,2% față de 67,2%. Ponderile persoanelor care utilizează internetul au un trend descendent la o analiză pe grupe de vârstă, în sensul că majoritatea persoanelor din grupa de vârstă 16-34 de ani (91,9%) folosesc internetul, iar procentajul scade cu înaintarea în vârstă. Ponderea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 55 și 74 de ani a ajuns la doar 38,4%.

 Structura gospodăriilor conectate la internet,
după mediul de rezidență, în anul 2016




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.