În T1, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie – 4.542 lei, iar cheltuielile – 3.834 lei

În T1, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie – 4.542 lei, iar cheltuielile – 3.834 lei

Numărul 26-27, 16-29 iulie 2019  »  Breviar statistic

Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în trimestrul I 2019, în termeni nominali, 4.542 lei pe gospodărie și 1.752 lei pe persoană, potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Cheltuielile totale ale populației, au fost, în trimestrul I 2019, în medie, de 3834 lei lunar pe gospodărie (1479 lei pe persoană) și au reprezentat 84,4% din nivelulveniturilor totale.

În ceea ce privește structura veniturilor totale, veniturile bănești au fost, în medie, de 4.186 lei lunar pe gospodărie (1.615 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 356 lei lunar pe gospodărie (137 lei pe persoană). Salariile și celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (67,8% din veniturile totale ale gospodăriilor).  La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale (18,7%), veniturile din agricultură (1,4%), veniturile din activități neagricole independente (2,2%), cele din proprietate și vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,0%) precum și veniturile în natură (7,8%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,6%). Mediul de rezidență influențează diferențele de nivel și, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban și mediul rural.

INS menționează că principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,4%). Mediul de rezidență determină unele particularități în ceea ce privește mărimea și structura cheltuielilor totale de consum. Conform clasificării standard pe destinații a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare și băuturile nealcoolice au deținut, în trimestrul I 2019, în medie, 33,2% din consumul gospodăriilor.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.