INS: Rata anuală a inflației a crescut la 3,8%, în noiembrie

INS: Rata anuală a inflației a crescut la 3,8%, în noiembrie

Telex » Știri 11 decembrie 2019  

Preţurile de consum în noiembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, au crescut cu 3,8%, astfel că rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,7%, arată datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax. Față de decembrie 2018, creșteri importante au fost înregistrate de prețul cartofilor, cu 20,6%, fructe și conserve din fructe, cu 15,9%, tutun și țigări, cu 7,65%, carne și preparate din carne, cu 5,8%. Combustibilii s-au scumpit cu 5,6%.

„Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2018 – noiembrie 2019) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2017 – noiembrie 2018), calculată pe baza IPC, este 3,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%”, se precizează în comunicatul INS de miercuri.

Creșterea din noiembrie s-a făcut pe fondul majorării cu 4,9% a prețurilor la mărfurile alimentare, cu 2,83% a mărfurilor nealimentare și cu 4,19% a serviciilor. Creșterile de prețuri sunt în raport cu noiembrie 2018.

Rata medie lunară a inflației a fost, la 11 luni ale acestui an, de 0,3%, la fel ca în primele 11 luni din 2018, în condițiile în care cea pentru mărfurile alimentare a fost de 0,4%, cea pentru mărfurile nealimentare de 0,3%% și pentru servicii de 0,4%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.