INS: Un român mănâncă aproape 100 kg pâine pe an

INS: Un român mănâncă aproape 100 kg pâine pe an

Telex » Știri 17 octombrie 2019  

Pâinea şi produsele de franzelărie reprezintă unul dintre alimentele de bază pentru toate categoriile de români, anul trecut consumul mediu lunar fiind de 8 kilograme, adică 96,5 kilograme de persoană pe an, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres. Totodată, consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost, în 2018, de 3,60 kg, în creştere faţă de anul 2017. Împreună cu preparatele din carne, acesta se ridică la 4,84 kg/persoană lunar, în creştere faţă de anul anterior cu 0,09 kg/persoană, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 58,07 kg/persoană.

Consumul de lapte a fost, în anul 2018, în medie lunar, de 5,63 litri/persoană (5,77 litri/persoană în 2017). În 2018, nivelul cel mai înalt s-a înregistrat în gospodăriile de pensionari (6,21 litri/persoană în 2017 şi 6,08 litri/persoană în 2018), iar cel mai scăzut în cele de şomeri (4,12 litri/persoană în 2017 şi 4,26 litri/persoană în 2018).

Consumul de brânzeturi şi smântână este mai ridicat la gospodăriile de pensionari (1,66 kg/persoană) şi mai scăzut la cele de şomeri (1,08 kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi şi smântână este diferenţiat mai mult în funcţie de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai înalt înregistrându-se la gospodăriile formate dintr-o singură persoană (2,24 kg/persoană).

Consumul de legume şi conserve din legume a fost, în anul 2018, de 8,08 kg, în medie lunar pe o persoană, în creştere faţă de anul anterior cu 0,09 kg/persoană, şi se diferenţiază cel mai mult în funcţie de mărimea şi componenţa gospodăriei. Consumul cel mai mare s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (12,35 kg/persoană) şi în gospodăriile fără copii (9,07 kg/persoană), iar cel mai mic în gospodăriile cu 4 şi mai mulţi copii (5,01 kg/persoană) şi, respectiv, în cele compuse din 6 şi mai multe persoane (5,65 kg/persoană).

Consumul de fructe este de nivel relativ scăzut, pe ansamblul gospodăriilor, consumul mediu lunar pe o persoană fiind de 4,03 kg în anul 2018 şi 3,90 kg în anul 2017.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.