Internetul Obiectelor, tema Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor pentru anul 2019

Internetul Obiectelor, tema Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor pentru anul 2019

Numărul 30-31, 7-20 august 2018  »  Conectarea la era digitală

Internetul Obiectelor va fi tema Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor pentru anul 2019, această sintagmă presupunând legarea mai multor dispozitive la o rețea care poate fi accesată doar prin serviciile de internet. Potrivit unui comunicat al comunicat al Asociației Naționale de Protecția Consumatorilor – InfoCons, decizia a fost luată de Mișcarea de Protecția Consumatorilor.

„Peste 20 de miliarde de aparate sunt conectate la Internet la nivel global, iar acest număr este așteptat să se dubleze până în 2022. Smartphone-uri, televizoare smart, aparate conectate la asistenți vocali, multe dintre produsele pe care le folosim și pe care ne bazăm în ziua de azi sunt deja sau vor fi din ce în ce mai conectate la internet. Conectivitatea se răspândește și va deveni o realitate zilnică pentru consumatorii de pretutindeni, semnalând astfel o schimbare majoră în felul în care consumatorii interacționează cu produse și servicii”, se precizează în comunicat.

Internetul Obiectelor aduce cu sine multe oportunități pentru consumatori: acces la noi servicii, produse cu o capacitate de răspuns îmbunătățită, o accesibilitate și o gamă mai variată de unde aceștia pot alege. Cu toate acestea – subliniază InfoCons – există și câteva motive de îngrijorare, precum lipsa securității, a spațiului privat și utilizarea informațiilor personale fără acordul consumatorilor.

„Două aspecte ale Internetului Obiectelor vor fi privite în detaliu, în 2019, și anume: aparatele inteligente, care includ produse și servicii din casă, pe care le luăm cu noi sau chiar vehiculele inteligente; sistemele inteligente, unde vorbim despre orașele conectate, sistemele de transport, utilitățile, precum și alte servicii”, se menționează în comunicat.

La fel ca în anii precedenți, va fi pus accentul pe importanța încrederii pe care ar trebui să o aibă consumatorii în mediul digital. Ca în cazul oricărui trend digital, națiunile se vor afla în stadii diferite ale adoptării Internetului Obiectelor. „Pentru țările aflate în stagiile de început, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor va fi o ocazie excelentă pentru a stabili standardele și practicile unui mediu conectat, în care consumatorii să beneficieze de noi tehnologii fără a-și compromite drepturile. Aparatele și sistemele inteligente devin o parte comună a vieții de zi cu zi, iar tema de anul acesta își propune să atragă atenția asupra importanței securității și vieții private în mediul online și cum pot fi acestea introduse încă din faza de implementare a tehnologiilor”, precizează InfoCons.

(Copyright foto: everythingpossible / 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.