Intrarea și ieșirea de pe piață, barometru al sănătății economiei

Intrarea și ieșirea de pe piață, barometru al sănătății economiei

Numărul 34, 10-16 septembrie 2019  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Există, în momentul de față, un număr apreciabil de motive care să explice interesul deosebit manifestat de majoritatea „actorilor” vieții economico-sociale față de modul în care se dau calificative țării noastre din perspectiva criteriilor cu care operează agențiile internaționale de rating. Din tot ceea ce iau în considerare în acordarea „notelor”, în prezent, o importanță cu totul aparte se acordă gradului de reziliență a economiei românești, respectiv capacitatea ei de a rezista la șocurile exterioare. Accentul pus pe acest element de evaluare vizează o serie de procese și fenomene actuale a căror importanță este imposibil de subapreciat.

Sigur, se impune, totdeauna, maximum de prudență față de diverse evaluări referitoare la perspectivele economiei UE și, pe un plan mai larg, a celei globale. Avem în vedere, în special, semnalele de alarmă referitoare la posibilitatea declanșării unei recesiuni, fie și numai în zonele în care se efectuează cea mai mare parte a exportului românesc. Nu pot și, evident, nu trebuie desconsiderate astfel de semnale, însă ceea ce a reprezentat și reprezintă deschiderea României spre lume a fost, este și va fi un factor decisiv al progresului economic și social al țării noastre. Acest factor a fost luat în considerare încă de la începutul tranziției spre economia de piață. Apoi, în fiecare an, au fost așteptate, cum se spune, „cu sufletul la gură” calificativele date de agențiile internaționale de rating, de pildă, Standard & Poor's și Fitch. Și zilele trecute, când s-au acordat calificativele anuale pentru domenii de bază ale vieții noastre economico-sociale, informațiile aferente au fost primite cu cel mai mare interes din motivele la care ne-am referit la începutul acestui comentariu. Chiar dacă s-au exprimat anumite rezerve, menținerea calificativelor din ultimii ani reprezintă un semnal pozitiv, deoarece exprimă un grad internațional de încredere semnificativ, predominant favorabil față de economia țării noastre. Faptul este extrem de important, fie că ne referim la nivelul dobânzilor pentru împrumuturi externe, fie că avem în vedere perspectivele investițiilor străine directe, fie alte aspecte ale conexiunii obiective dintre factorii endogeni și cei exogeni.

În analizele publicate de respectivele agenții au revenit două sintagme, „sustenabil” și „funcțional”. Importanța celor două noțiuni nu mai trebuie subliniată, întrucât profesioniștii contabili operează cu ele în mod frecvent, chiar dacă este vizată, cu precădere ori exclusiv, micro-economia.

În acest context, nu este lipsit de interes să ne reamintim că exact în urmă cu 15 ani, în faza finală a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, Executivul de la Bruxelles acorda țării noastre – în consonanță cu evaluările agențiilor internaționale de rating – calificativul de „economie de piață funcțională” și aprecia că „economia se înscrie pe o linie de creștere sustenabilă”. Ambele aprecieri au reprezentat principalul argument în favoarea primirii României în Uniunea Europeană, grăbind finalizarea negocierilor la toate cele 31 de capitole ale acquis-ului comunitar.

De ce este important să ne reamintim de toate acestea, acum, la începutul toamnei anului 2019? Ambele evaluări din 2004 au fost obținute cu prețul unor eforturi ieșite din comun, al unor sacrificii greu de suportat, dar a existat un veritabil consens național în sprijinul autenticului proiect național definit prin aderarea la Uniunea Europeană. Acum, economia țării, în context european și mondial, se află la un nou punct de inflexiune care impune exact consolidarea domeniilor care au permis obținerea calificativelor de „economie funcțională” și „creștere economică sustenabilă”. Premise favorabile există nu numai prin stabilitatea instituțională asigurată de organismele specifice, funcționale de ani buni, ci mai ales prin fructificarea, la un nivel superior, a avantajelor comparative și competitive ale României, teme frecvent tratate de publicația noastră. Vom reveni asupra unor elemente concrete pe fluxul actualității, întrucât, totdeauna, ceea ce este negativ s-a înlăturat și se înlătură tocmai prin acțiunea factorilor pozitivi, atestată de practica economico-socială nemijlocită.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.