Liderii UE se vor reuni la Sibiu la 9 mai 2019, de Ziua Europei

Liderii UE se vor reuni la Sibiu la 9 mai 2019, de Ziua Europei

Telex » Știri 20 octombrie, 9:38  

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că o reuniune a liderilor UE va avea loc la Sibiu, la 9 mai 2019, de Ziua Europei, fiind probabil ultima întâlnire din Agenda Liderilor prezentată de președintele Consiliului, Donald Tusk, și la care se vor trage concluziile în ceea ce privește viitorul Uniunii. „Președintele Consiliului, domnul Tusk, va prezenta ceva ce se numește Agenda Liderilor, deci agenda șefilor de stat și de guvern, o agendă care arată când și cu ce teme ne vom întâlni noi până inclusiv în 2019, pentru a face Uniunea mai performantă, mai bună. Pe noi ne interesează foarte mult această chestiune, fiindcă în prima parte a lui 2019 avem Președinția Consiliului Uniunii Europene și, cu siguranță, ne vom implica pentru a avea rezultate foarte bune. Doi: s-a convenit, am convenit cu domnul Tusk să avem o întâlnire informală pe 9 mai, Ziua Europei, în 2019, în România. Mai exact, o întâlnire care se va desfășura la Sibiu și va fi ultima întâlnire, cea unde probabil vom trage anumite concluzii în ceea ce privește viitorul Uniunii, Agenda Strategică, cum spunem noi”, a declarat președintele Iohannis.

Întrebat dacă este o problemă schimbarea datei Summitului de la Sibiu, care inițial a fost propusă de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, să fie 30 martie 2019, a doua zi după ce Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, președintele Iohannis a răspuns: „Nu este o problemă, este o oportunitate. Dacă putem să serbăm Ziua Europei cu un Summit în România, cred că este un lucru extraordinar de bun”.

(Sursa: News.ro)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!