Litera și spiritul datinilor
Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020 » La început a fost cuvântul...
A
Dacă, pe fond, aceste consideraţii şi considerente nu pot fi contestate, în privinţa corectitudinii lingvistice şi logice pot (şi trebuie) formulate unele observaţii. Cum s-a văzut, abundă pleonasmele. Cuvântul „datini” are numeroase sinonime, între care cele conţinute în frazele cu pricina: „obicei” („obiceiuri”), „cutume”, „uzanţe”, „tradiţii” etc., etc.
În acelaşi timp, insuficienta cunoaştere a proprietăţii termenilor se află „la baza” unor erori cu circulaţie relativ frecventă. O atestă, între multe alte exemple, următoarea frază dintr-un comentariu pe teme economice, specifice perioadei pe care o traversăm: „Modul în care bugetul se divide în părţile lui componente reprezintă dovada care atestă că nu există încă o deosebire distinctă între ierarhizarea obiectivelor şi stabilirea priorităţilor”. Este evident că, din orice „divizare”, rezultă „părţi componente”, că orice „dovadă” are rostul de „a arăta” ceva, că între termenii „deosebire” şi „distinctă” nu există nico… „deosebire”, că, inevitabil, fiecare opţiune dintre cele amintite implică o anumită „ierarhizare” care nu înseamnă altceva decât identificarea de „priorităţi”. Aşa că frazele citate constituie, ele însele, o „dovadă” că, în materie de comunicare, „prioritară” rămâne respectarea necondiţionată a regulilor lingvistice şi a postulatelor logicii. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou
Corul Madrigal. Concerte ale valorilor muzicale la superlativ
Expozițiile, gazde primitoare pentru arte și profesii
Voluntariatul, act de voință în sprijinul culturii și artei