MAI: Condițiile de călătorie a minorilor în străinătate au fost simplificate

MAI: Condițiile de călătorie a minorilor în străinătate au fost simplificate

Telex » Știri 19 iulie 2018  

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006. Actul normativ vizează armonizarea Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind libera circulație cu modificările aduse legii în octombrie 2016, având drept scop simplificarea condițiilor de călătorie în străinătate a cetățeanului român minor.

Astfel, au fost modificate prevederile referitoare la exprimarea acordului unuia dintre părinți cu privire la ieșirea din țară a copilului împreună cu celălalt părinte, fiind creată posibilitatea exprimării unui singur acord pentru o perioadă de până la 3 ani și pentru mai multe călătorii în străinătate. Legea stabilește termenul maxim de trei ani, dar părintele poate să-și dea acordul pentru perioade mai scurte sau pentru fiecare călătorie în parte ca și până acum. Totodată, a fost eliminată obligativitatea menționării scopului deplasării și rutei.

Părintele poate să își revoce acordul în orice moment prin depunea unei petiții la orice structură de relații cu publicul a Poliției de Frontieră care, în regim de urgență, va introduce o alertă în baza de date și va informa structurile din punctele de frontieră care nu vor permite ieșirea din țară a minorului.
În cazul minorilor cu domiciliul sau reședința în statul de destinație nu va mai trebui prezentat acordul celuilalt părinte.

Potrivit datelor oficiale, în 2016, aproape 300.000 de minori au ieșit din România, iar în 2017 peste 200.000.

„De asemenea, actul normativ introduce posibilitatea ca pașaportul simplu electronic să fie expediat la adresa din străinătate indicată de titular sau de persoana care a formulat cererea. Totodată, au fost introduse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autorități oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistență juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalități”, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.