Master Planul General de Transport al României, aprobat de guvern

Telex » Știri 15 septembrie 2016  

Guvernul a aprobat Master Planul General de Transport al României (MPGT), document strategic care stabileşte principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de transport din România în următorii 15 ani, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal. Documentul prezintă cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, precum şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030. Totodată, stabilește obiectivele strategice, coridoarele de transport, intervențiile specifice și scenariile de implementare pentru dezvoltarea echilibrată, sustenabilă și armonizată cu obiectivele strategice transeuropene a infrastructurii de transport de pe teritoriul țării noastre.

Potrivit reprezentanţilor Executivului, MPGT va contribui semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a României pe termen lung, prin creșterea conectivității intermodale (legături create prin combinarea tuturor modurilor de transport) între regiuni, accesul populației și al mediului de afaceri la rețeaua de transport și susținerea dezvoltării regiunilor cu potențial de creștere economică.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.