Măsuri pentru un ritm mai accelerat de reducere a creditelor neperformante (NPL) în sectorul bancar

Măsuri pentru un ritm mai accelerat de reducere a creditelor neperformante (NPL) în sectorul bancar

Numărul 10, 20-26 martie 2018  »  Direct de la sursă

U

PUBLICITATE
pachet cuprinzător de măsuri pentru abordarea creditelor neperformante (non-performing loans – NPL) a fost propus, la mijlocul lunii martie, de Comisia Europeană (CE). Se pune astfel în practică planul de acțiune al Consiliului UE, ce vizează abordarea volumului mare de NPL și prevenirea acumulării lor în viitor. „Măsurile anunțate au scopul de a consolida pentru generațiile viitoare soliditatea sectorului bancar al UE, sector care trebuie să fie format din bănci extrem de rezistente ce își îndeplinesc rolul indispensabil de finanțare a economiei și de sprijinire a creșterii economice. Acest pachet completează acțiunile privind uniunea piețelor de capital și reprezintă un pas esențial în direcția finalizării uniunii bancare, una dintre prioritățile de prim ordin convenite de liderii UE în vederea consolidării uniunii economice și monetare a Europei”, precizează CE, într-un comunicat.

Comisia a prezentat, totodată, și al doilea raport privind progresele înregistrate cu privire la reducerea NPL, care indică faptul că volumul de credite neperformante continuă să scadă.

Încurajarea dezvoltării piețelor secundare, pe care băncile să își poată vinde NPL-urile

Pachetul de măsuri stabilește o abordare globală ce constă într-o combinație de politici complementare care vizează patru domenii principale:

● asigurarea faptului că băncile își creează o rezervă de fonduri pentru acoperirea riscurilor legate de creditele ce vor fi acordate în viitor, care ar putea deveni neperformante;
● încurajarea dezvoltării piețelor secundare, pe care băncile să își poată vinde NPL-urile administratorilor de credite și investitorilor;
● facilitarea recuperării creanțelor, ca măsură de completare a propunerii privind insolvența și restructurarea companiilor prezentate în noiembrie 2016;
● acordarea de asistență în ceea ce privește restructurarea băncilor din statele membre care solicită un astfel de sprijin, prin orientări fără caracter obligatoriu cu privire la instituirea de societăți de administrare a investițiilor, de exemplu.
Proiect tehnic privind modul de instituire a societăților de administrare a investițiilor (SAI) naționale

Propunerile includ următoarele elemente-cheie:

1) asigurarea unei acoperiri suficiente de către bănci a pierderilor aferente viitoarelor NPL;

2) posibilitatea executării extrajudiciare accelerate a creditelor garantate cu garanții reale. În conformitate cu propunerile formulate, băncile și debitorii pot conveni în prealabil asupra unui mecanism accelerat de recuperare a valorii creditelor garantate cu garanții reale. Astfel, în cazul în care un debitor nu își îndeplinește obligațiile de plată, banca sau alt creditor garantat poate recupera cu celeritate garanția reală care stă la baza creditului respectiv, fără a introduce o acțiune în instanță. Executarea extrajudiciară a garanțiilor reale este strict limitată la creditele acordate societăților și pentru care s-au furnizat garanții. Creditele de consum sunt excluse.

3) dezvoltarea în continuare a piețelor secundare pentru NPL. Propunerea va promova dezvoltarea piețelor secundare pentru NPL, prin armonizarea cerințelor și prin crearea unei piețe unice la nivelul UE pentru administrarea creditelor și transferul de credite bancare către terți. Directiva propusă definește activitățile de administrare a creditelor, stabilește standarde comune pentru autorizare și supraveghere și impune norme de conduită la nivelul întregii UE. Astfel, operatorii care respectă normele în cauză își pot desfășura activitatea în întreaga UE fără a trebui să îndeplinească și cerințe de autorizare naționale. Cumpărătorii de credite bancare sunt obligați să informeze autoritățile atunci când achiziționează un credit. Cumpărătorii de credite de consum din țările terțe sunt obligați să recurgă la administratori de credite din UE autorizați. Protecția consumatorilor este asigurată prin garanții juridice și prin norme în materie de transparență concepute de așa manieră încât transferul unui credit să nu afecteze drepturile și interesele legitime ale debitorului.

4) un proiect tehnic privind modul de instituire a societăților de administrare a investițiilor (SAI) naționale. Acest proiect, care nu are caracter obligatoriu pentru statele membre, le oferă acestora orientări privind modul în care pot institui societăți naționale de administrare a investițiilor (în cazul în care consideră acest lucru ca fiind util) în deplină conformitate cu normele bancare și normele privind ajutoarele de stat ale UE. Proiectul are în vedere crearea unor societăți de administrare a investițiilor care au o componentă de ajutor de stat, dar numai ca soluție excepțională, și clarifică structura pe care o pot avea SAI care primesc sprijin public. Proiectul prevede, de asemenea, măsuri alternative privind activele depreciate. Totodată, proiectul propune o serie de principii comune privind structura, guvernanța și operațiunile SAI. Proiectul valorifică experiența și bunele practici dobândite în ceea ce privește SAI care sunt deja instituite în unele state membre.

NPL, unul dintre principalele riscuri moștenite de sistemul bancar european

Riscurile din sectorul bancar au fost reduse în mod semnificativ în UE în ultimii ani. Din 2014, băncile aflate sub supravegherea Băncii Centrale Europene au mobilizat capital suplimentar în valoare de 234 de miliarde euro și și-au îmbunătățit semnificativ rezervele de lichidități. Acest lucru se datorează măsurilor de reglementare semnificative adoptate deja, care vor fi consolidate suplimentar prin Pachetul privind reducerea riscurilor bancare, pe care Comisia l-a propus în noiembrie 2016.

Chiar dacă s-au făcut progrese importante, creditele neperformante sunt unul dintre principalele riscuri moștenite de sistemul bancar european.

Abordarea problemelor volumului mare de credite neperformante și acumulării acestora în viitor este esențială pentru finalizarea uniunii bancare. NPL sunt credite în cazul cărora debitorul nu este în măsură să facă plățile prevăzute aferente dobânzilor și rambursării capitalului. Atunci când plățile sunt restante de mai mult de 90 de zile sau când rambursarea creditului de către debitor este evaluată ca fiind improbabilă, creditul respectiv este clasificat ca NPL. Din cauza crizei financiare și a recesiunilor ulterioare acesteia, tot mai mulți debitori au fost în imposibilitatea de a-și rambursa creditele, dat fiind faptul că tot mai multe societăți și persoane au avut dificultăți de plată constante, unele dintre acestea dând chiar faliment. Acest lucru s-a resimțit în mod deosebit în statele membre care s-au confruntat cu recesiuni lungi sau profunde, băncile din țările respective acumulând un număr mare de NPL în portofoliile lor.

În octombrie 2017, Comisia a propus ca măsurile de reducere a NPL să devină o parte esențială a procesului de finalizare a uniunii bancare, prin partajarea și, în același timp, reducerea riscurilor.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.