MENCS: plan-cadru pentru învățământul gimnazial

MENCS: plan-cadru pentru învățământul gimnazial

Numărul 3, 12-18 aprilie 2016  »  Direct de la sursă

Preocupările legate de asigurarea resurselor umane necesare inclusiv în domeniul profesiei contabile s-au întregit prin aprobarea, de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), a planului-cadru pentru învățământul gimnazial, aplicabil începând cu anul școlar 2017-2018. „Timp de mai bine de trei luni, în urma celei mai ample consultări publice pe care a cunoscut-o educația în ultimii ani, am asistat la cea mai complexă dezbatere despre educație, nu doar despre planul-cadru. Decizia Ministerului Educației este expresia consultării publice și a vocilor care s-au făcut auzite în spațiul public. Cred că acest plan-cadru este cea mai bună variantă posibilă, ținând cont de voința societății și de posibilitățile actuale. Tot ceea ce proiectăm referitor la învățământul gimnazial este orientat către profilul absolventului. «Miracolul» așteptat ține de noi, de pașii sistematici pe care îi vom face predictibil, cu inovare și responsabilitate, fără a mai pune în joc viitorul copiilor noștri”, a declarat ministrul Adrian Curaj la evenimentul de prezentare a documentului.

Planul-cadru pentru clasele V-VIII este însoțit de un profil solid al absolventului, elaborat în parteneriat cu specialiști în educație și axat pe obiective clare, la final de ciclu, pe cele opt competențe-cheie: comunicare, matematică, științe și tehnologii, competențe digitale, a învăța să înveți, competențe sociale și civice, antreprenoriale și competențe de exprimare culturală. Un principiu important care stă la baza planului-cadru este acela de a oferi timp profesorului pentru inovare și creativitate la clasă, însoțit de resurse educaționale deschise. Astfel, 75% din timpul de la clasă va fi dedicat procesului de predare și evaluare, restul de 25% fiind la dispoziția profesorului pentru recuperare, activități remediale sau de consolidare, în funcție de nevoile constatate în munca la clasă.

Alte noutăți asociate planului-cadru pentru învățământul gimnazial vizează reechilibrarea ponderii diferitelor arii curriculare, introducerea unei noi discipline (Informatică și TIC) și creșterea ponderii Curriculumului la decizia școlii (CDS): între una și trei ore în clasele V-VII și între una și patru ore în clasa a VIII-a. De asemenea, se asigură studierea sistematică a „noilor educații” în toți anii de gimnaziu, în cadrul disciplinei Educație socială: gândire critică și drepturile copilului, toleranță și educație interculturală, educație juridică și cetățenie democratică, educație economico-financiară și antreprenoriat.

„Accentul în toată această dezbatere despre ce învață un copil de gimnaziu trebuie să fie pe programele școlare și pe formarea cadrelor didactice, pregătirea lor pentru o nouă paradigmă în predare”, a mai precizat ministrul Educației, Adrian Curaj. La rândul său, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Monica Anisie, a punctat câteva etape din calendarul aferent etapei de selecție a profesorilor care vor dori să se implice în elaborarea programelor școlare: „Ministerul Educației lansează un apel cadrelor didactice interesate să participe la elaborarea programelor școlare aferente disciplinelor din planul-cadru pentru clasele V-VIII. Dorim implicarea tuturor celor interesați să vină cu creativitate, entuziasm și cunoaștere în acest proces”. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.