MFP: Campanie de informare asupra consecințelor publicității înșelătoare și comparative

Telex » Știri 1 martie 2017  

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunţat că derulează o campanie de informare și verificare privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă la un eșantion de 447 de firme, dintre care 17 mari contribuabili, care comercializează produse alimentare, băuturi și tutun (cod CAEN 4711). „Programul are ca scop informarea comercianților privind prevederile legale în domeniul publicității înșelătoare și comparative și a consecințelor defavorabile ale acestora. De asemenea, sunt analizate mesajele campaniilor publicitare pe care aceste firme le derulează în mediul online, presa scrisă, panotaj stradal, broșuri, pliante etc. În cazul în care se constată încălcări ale legislației în domeniu pot fi aplicate sancțiuni”, se precizează într-un comunicat al MFP.

Acțiunile de informare și verificare sunt realizate de reprezentanți ai structurilor de specialitate din cadrul tuturor Direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice din țară, iar în perioada următoare vor fi demarate informări și verificări similare în următoarele domenii: comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice în magazine specializate, activități ale agențiilor de turism și comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.