Minibuze pentru transportul public pe străzile înguste din Constanța

Minibuze pentru transportul public pe străzile înguste din Constanța

Telex » Știri 13 decembrie 2019  

18 autobuze de mici dimensiuni vor fi cumpărate la Constanța pentru a asigura transportul public pe străzile înguste ale orașului, informează Mediafax. Minibuzele vor costa aproximativ 10 milioane de lei, bani pe care municipalitatea i-a alocat deja.

Cele 18 minibuze vor lega nordul de sudul orașului Constanța, prin două noi rute care vor asigura transportul călătorilor pe străzile înguste, acolo unde nu pot intra actualele autobuze. Autoritățile au anunțat că, pentru început, rutele vor funcționa pe un program de zi, dar dacă se vor dovedi solicitate, vor fi introduse și cursele de noapte.

La sfârștul anului 2018, Constanța și-a modernizat flota de transport public prin achiziționarea a 104 autobuze Diesel Euro 6. Banii, aproximativ 100 milioane lei, au fost asigurați dintr-un credit accesat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

De asemenea, parcul auto al Constanței va fi completat cu 40 de autobuze electrice, care vor fi cumpărate printr-un proiect cu cofinanțare europeană derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în parteneriat cu primăriile din Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Focșani și Slobozia.

Referitor la transportul public din municipiul Constanța, societatea care administrează acest segment a fost transformată, la 1 noiembrie, din regie autonomă (RATC) în societate pe acțiuni (CT Bus SA).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.