Ministrul Economiei: BRUA va asigura accesul României la cel puţin trei surse de gaze

Ministrul Economiei: BRUA va asigura accesul României la cel puțin trei surse de gaze

Telex » Știri 15 iunie 2018  

Proiectul BRUA va asigura accesul României la cel puţin trei surse de gaze şi va conecta regiunea ţării noastre la reţeaua din vestul Europei, a declarat, la un eveniment de specialitate, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, citat de Agerpres. „Avem în vedere că se consolidează cel puţin două surse noi de gaze naturale: depozitele din regiunea Mării Caspice şi zăcămintele recent descoperite din Marea Neagră. În acest context, sunt necesare interconectări care să permită accesul la aceste resurse, ceea ce va spori gradul de securitate energetică în regiune”, a spus ministrul.

În plus, noua conductă – care va lega Bulgaria, România, Ungaria şi Austria – va conecta regiunea în care se află ţara noastră de reţeaua de gaze din vestul Europei. „BRUA a luat deja startul. România a început deja lucrările la conductă şi la staţiile de comprimare din cadrul proiectului. Acestea ne vor garanta nouă şi celorlalte state europene că vom avea acces la cel puţin trei surse de energie. În plus, toate statele din regiune vor fi interconectate cu vestul Europei. Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei şi pentru Transgaz”, a subliniat ministrul. Potrivit acestuia, calendarul lucrărilor la proiectul BRUA va fi respectat întocmai.

Reamintim că, la 4 iunie, Transgaz a anunţat că a demarat construcţia fazei 1 a conductei BRUA, un proiect de interes naţional, susţinut de Comisia Europeană, care va permite diversificarea surselor de gaz. Proiectul BRUA – Faza 1 presupune construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32' (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro. În cadrul BRUA – Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele 3 staţii de comprimare gaze de la Podişor, Jupa şi Bibeşti. Din cheltuielile eligibile, 40% sunt acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro. Proiectul BRUA – Faza I este prioritar la nivel naţional şi regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.