NASA caută forme de viață pe Titan, satelitul lui Saturn

NASA caută forme de viață pe Titan, satelitul lui Saturn

Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019  »  Roza vânturilor

O misiune de căutare a unor forme de viață pe Titan, satelitul înghețat al lui Saturn, văzut de specialiști drept un echivalent al Terrei în etapele sale de formare inițiale, va fi lansată de NASA în 2026, potrivit CNN, citat de Mediafax. Misiunea Dragonfly implică lansarea, în 2026, a unui vehicul spațial similar unei drone mai mari, care ar trebui să ajungă pe Titan în 2034.

Titan este singurul corp celest din Calea Lactee, în afară de Terra, care are la suprafața sa râuri, lacuri și mări în stare lichidă, deși acestea conțin metan și etan, nu apă.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, este de părere că Dragonfly va revoluționa cunoștințele oamenilor despre Univers.

Pe parcursul misiunii sale, vehiculul Dragonfly va explora diverse medii de pe Titan, de la dune organice la cratere unde, timp de zeci de mii de ani, au existat apă în stare lichidă și materii organice necesare formelor de viață, a indicat NASA într-un comunicat. Reprezentanții NASA speră că vehiculul va parcurge o distanță de peste 175 de kilometri la suprafața lui Titan.

Specialiștii vor mai analiza atmosfera satelitului, caracteristicile suprafeței acestuia și vor colecta mostre din adâncurile lui Titan.

Atmosfera lui Titan este formată majoritar din nitrogen, ca cea a Terrei, dar este de patru ori mai densă, iar norii și ploile sale conțin metan.

Al doilea cel mai mare satelit din sistemul nostru solar, Titan are suprafața formată din gheață, sub care se află un ocean format majoritar din apă, care ar putea conține forme de viață așa cum sunt ele cunoscute pe Terra. Pe de altă parte, lacurile și mările de la suprafața lui Titan ar putea conține forme de viață care se bazează pe alte compoziții chimice sau corpuri fără viață.

Titan este situat la aproximativ 1,4 miliarde de kilometri de Soare, iar temperaturile de la suprafață sunt de circa -179 de grade Celsius.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.