Noi facilități pentru IMM-uri în cadrul Programului Româno-Elvețian

Noi facilități pentru IMM-uri în cadrul Programului Româno-Elvețian

Numărul 33, 15-21 noiembrie 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

M

PUBLICITATE
terul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) și CEC Bank au perfectat un act adițional la Convenția de colaborare în cadrul Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri. Prin acest document se majorează plafonul finanțării unui client, până la suma de maximum 550.000 lei, și se extind domeniile de activitate eligibile, prin includerea sectoarelor IT&C și transporturi. Finanțările se acordă în condiții de cost avantajoase, respectiv o rată a dobânzii ROBOR 6M + 1 p.p. și un singur comision de administrare de 0,50% din valoarea creditului, perceput la utilizarea acestuia.

„MECRMA gestionează astăzi o paletă diversificată de instrumente de ajutor dedicate sectorului IMM. În întâlnirile cu mediul de afaceri am dezbătut problematica pârghiilor pe care le poate utiliza Guvernul pentru acoperirea nevoii de finanțare a sectorului antreprenorial românesc. Nu de puține ori, soluțiile viabile în rezolvarea acestei probleme reale au venit chiar din partea mediului de business. Dialogul permanent cu antreprenorii în implementarea acestor scheme a condus la rezultate foarte bune, atât pentru beneficiarii acestor programe, cât și pentru economia națională, în ansamblul ei”, a afirmat Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în cadrul MECRMA.

Prin Programul Româno-Elvețian au fost acordate peste 200 de credite de investiții, cu o maturitate de până la cinci ani, în principal companiilor din domeniul producției, turismului și serviciilor medicale. Totodată, facilitățile oferite de CEC Bank în cadrul Programului Româno-Elvețian au și o componentă socială importantă, urmărindu-se menținerea și/sau crearea de locuri de muncă sau sprijinirea tinerilor antreprenori și a tinerilor angajați. Astfel, au fost menținute, doar în acest an, peste 750 de locuri de muncă (din care 370 ocupate de femei) și au fost create peste 100 de noi locuri de muncă (din care 60 ocupate de femei).

Convenția de colaborare, încheiată în ianuarie 2014, între CEC Bank și MECRMA pentru derularea Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri are ca scop susținerea prin credite de investiții a beneficiarilor IMM eligibili, fondurile programului fiind asigurate în proporție de 70% din contribuția elvețiană și 30% din fonduri proprii CEC Bank. Domeniile de activitate eligibile, finanțabile în cadrul programului, sunt: producția, serviciile medicale, turismul, comercializarea sistemelor/echipamentelor specifice economisirii de energie și a celor care utilizează resurse regenerabile pentru eficientizarea propriei activități, la care s-au adăugat – potrivit documentului semnat zilele trecute – IT&C și transporturile.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.