Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenţi a crescut cu circa 8% în primul semestru

Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenți a crescut cu circa 8% în primul semestru

Numărul 40, 22-28 oct. 2019  »  Breviar statistic

Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenţi în primele şase luni din 2019 a fost de peste 9,565 milioane, în creştere cu 7,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres. În perioada menţionată, ponderea călătoriilor pentru vacanţe în total călătorii a fost de 89,5%, în timp ce călătoriile pentru afaceri şi motive profesionale au reprezentat 2,8%.

Cele mai multe călătorii pentru vacanţe efectuate în semestrul I 2019 au fost cele între 1-3 înnoptări (68% din totalul călătorii de vacanţe). „Ca şi în anii anteriori, se menţine constantă preferinţa turiştilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, 59,9% dintre aceştia preferând cazarea la rude şi prieteni. Urmează cazarea în hoteluri şi unităţi similare, în proporţie de 19,4% şi alte tipuri de cazare (cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale, bungalouri, spaţii de cazare pe nave) cu 13,2%”, precizează INS.

În călătoriile de afaceri şi motive profesionale, turiştii români s-au cazat în proporţie de 45,2% în hoteluri şi unităţi similare. Alte două modalităţi de cazare au fost utilizate în proporţie de 28,6% la rude şi prieteni, respectiv 11,2% în alte tipuri de cazare fără plată.

Luna de vârf pentru călătoriile de vacanţe în ţară a fost luna ianuarie cu o pondere de 25,5% pentru călătoriile interne şi luna iunie, cu o pondere de 30,4% pentru cele externe.

În proporţie de 97,7% călătoriile pentru vacanţe în străinătate realizate în primele şase luni au avut ca destinaţie ţări din Europa, ţările Uniunii Europene reprezentând 89,8% din totalul acestor călătorii.

Numărul total de înnoptări aferente călătoriilor realizate în perioada analizată a fost de 34.103.700 (86% pentru călătoriile de vacanţe). Din totalul de 29,317 milioane înnoptări înregistrate pentru vacanţe, 84% au fost realizate în România şi 16% în străinătate.

În perioada ianuarie - iunie 2019, rezidenţii români au cheltuit aproximativ 6,748 miliarde lei pentru călătorii de vacanţă şi afaceri, din care 75% pentru cele care au vizat destinaţii interne. Din totalul cheltuielilor turistice pentru călătorii de vacanţe, 76,6% au reprezentat cheltuielile pentru călătoriile în ţară, iar 23,4% pentru călătorii în străinătate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.