O misiune la altitudine: restaurarea Crucii Eroilor de pe Caraiman

O misiune la altitudine: restaurarea Crucii Eroilor de pe Caraiman

Numărul 10, 17-23 martie 2020  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor absolut necesare pentru prevenirea și combaterea coronavirusului, s-a diminuat (firesc) considerabil numărul evenimentelor cu participarea publicului larg. Aceasta nu înseamnă, însă, că nu au loc, în cele mai diverse domenii de activitate și în toate zonele țării, veritabile evenimente care merită, din plin, interesul nostru, al tuturor. Un exemplu îl oferă reluarea, în aceste zile, a lucrărilor de restaurare și conservare a Monumentului de pe Muntele Caraiman, Crucea Eroilor din Primul Război Mondial, lucrări întrerupte în timpul iernii din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Nu numai cei care urcă pe munte, ci și mii și mii de oameni, care, în autoturisme și trenuri, străbat Valea Prahovei, privesc zilnic spre înălțimi, iar imaginea Crucii Eroilor adaugă frumuseții peisajului o notă de emotivitate pe care trecerea timpului a amplificat-o pe măsură ce se diseminează, în rândurile publicului larg, cunoștințe tot mai diverse despre ce au însemnat jertfele, sacrificiile înaintașilor în urmă cu mai bine de un secol pentru generațiile care au urmat și vor urma.

Monumentul, finalizat în 1928 și restaurat în anii ’60 ai secolului trecut, se află în faza în care sunt obligatorii operațiuni de restaurare și conservare radicale. În acest scop, s-au accesat fonduri europene nerambursabile de circa patru milioane de euro. Este vorba despre curățarea și protejarea fiecărui centimetru pătrat din metalul care alcătuiește „Crucea”, de refacerea soclului și de amenajarea unui mic muzeu în structura de piatră.

Bineînțeles, operațiunea cea mai importantă și cea mai spectaculoasă implică participarea unor alpiniști utilitari chemați să recondiționeze toate componentele metalice ale Crucii Eroilor. Date fiind dificultățile deosebite ale unei activități desfășurate la Monumentul de 40 de metri înălțime, amplasat pe vârf de munte la altitudinea de 2.291 metri, multe echipe de specialiști au renunțat la intențiile lor inițiale, confruntate cu situația de pe „teren”.

În cele din urmă, s-au încumetat să acționeze doar trei alpiniști utilitari din Azuga, Andrei Pintenaru (35 de ani), Valeriu Nica (38 de ani) și Andrei Ghioarca (24 de ani). Toată partea metalică va fi curățată de rugină și vopsea, iar după această fază se va aplica o peliculă specială deosebit de rezistentă, în condițiile specifice unui vârf de munte atât de semeț. Cei trei alpiniști lucrează îmbrăcați cu un tip deosebit de costume, de genul celor ale cosmonauților, astfel încât să fie protejați în tot timpul în care se află la înălțime (la propriu și la figurat).

În afară de priceperea de a efectua operațiuni atât de migăloase, care nu admit erorile de niciun fel, este vorba despre un curaj ieșit din comun. Experiența acumulată de fiecare dintre cei trei a reprezentat o carte de vizită de înalt prestigiu, performanțele pe care le au la activ recomandându-i drept unii dintre cei mai buni din țară. Au atestatele profesionale impuse de misiunea asumată. Andrei Pintenaru este, de pildă, deținătorul unui atestat internațional, care îi permite să lucreze pe cele mai înalte clădiri și pe cei mai înalți munți din lume.

Este interesant de consemnat că actualii temerari sunt urmașii unor familii din Azuga, participante, în anii ’20 din secolul al XX-lea la construcția Monumentului. De la capătul funicularului Bușteni – Muntele Ars, mii de oameni au transportat, cu atelaje trase de boi materialele care nu puteau ajunge altfel în apropierea amplasamentului. Se poate vorbi, deci, despre înnodarea firului unei tradiții.

Lucrările sunt programate să se încheie până la finalul acestui an. Simultan cu operațiunile de restaurare și conservare și inaugurarea muzeului, va fi gata și o terasă pe care se vor amplasa telescoape cu vedere panoramică. Se va instala și un sistem modern de iluminat.

Astfel, unul dintre cele mai expresive simboluri naționale, cu adânci și profunde rezonanțe în conștiința publică, transmite, peste timp, același mesaj tonic despre eroism și dăruire la altitudinea autenticei condiții umane.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.