Obișnuința nu este echivalentul rutinei

Obișnuința nu este echivalentul rutinei

Numărul 12-13, 3-16 aprilie 2018  »  La început a fost cuvântul...

D

PUBLICITATE
iind interesul cititorilor față de temele legate de respectarea regulilor ortografice, ortoepice și morfologice în vigoare, continuăm să prezentăm unele elemente care permit o comunicare corectă, inclusiv prin modalități oficiale, atât sub aspect lingvistic, cât și din perspectiva principiilor și criteriilor logice.

Ni s-a sugerat, de pildă, să ne referim la scrierea locuțiunilor, adică a grupurilor de cuvinte care conțin un mesaj unic. Se cere remarcat că, de cele mai multe ori, cuvintele respective se scriu separat. Din acest unghi de vedere, nu ni se înfățișează într-o formulă deosebită de grupurile „libere” de cuvinte. „Altă dată”, „de bunăvoie”, „dat fiind că…”, „o dată ce…”, ca și multe alte locuțiuni se scriu așa cum o atestă exemplele prezentate.

Există, totuși, unele dificultăți în cazul anumitor locuțiuni. Când ne referim, bunăoară, la ceva care s-a întâmplat și se întâmplă în sensul de „în același timp cu…”, „cândva…”, „din moment ce…” sau „după ce…”, adverbul „odată” se scrie într-un cuvânt.

Un alt tip de dificultăți privește utilizarea cratimei. Este vorba despre locuțiunile ritmate sau rimate precum „treacă-meargă” sau „vrând-nevrând”. Când, însă, avem de-a face cu locuțiuni care indică situații simetrice, acestea se despart prin virgulă: „cu chiu, cu vai”; „de bine, de rău”; „de voie, de nevoie”.

În sfârșit, este de reamintit că scrierea locuțiunilor se supune altor reguli decât cele valabile în cazul cuvintelor compuse. Diferențele decurg din sensul mesajelor, din proprietatea unor termeni. Când dorim, așa cum se întâmplă adesea, să folosim un sinonim pentru „deoarece” putem să recurgem, între altele, la „fiindcă” într-un cuvânt. Procedăm la fel când optăm pentru un sinonim al cuvântului „odinioară”, cum ar fi „altădată”: scriem tot într-un singur cuvânt.

Aparent, regulile la care facem trimitere prezintă unele complicații. Putem, însă, să le depășim dacă ținem totdeauna seama de sensul cuvintelor utilizate, iar în cazul în care ne descurcăm mai greu ne vine în ajutor DOOM, adică Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, publicat sub egida Academiei Române. Până la urmă, „odată” ce intervine exercițiul repetat și de durată, pe baza clarificării oricărei dileme provocate de comunicarea scrisă, soluția corectă vine… de la sine. (T. B.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.