OECD: Produsele contrafăcute reprezintă 3,3% din comerţul global şi continuă să crească

OECD: Produsele contrafăcute reprezintă 3,3% din comerțul global și continuă să crească

Numărul 10, 19-25 martie 2019  »  Lumea în care trăim

Comerţul mondial cu produse contrafăcute a atins 460 miliarde euro pe an, arată o nouă evaluare a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) şi a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite AFP, citată de Agerpres. Vânzarea de produse contrafăcute şi piratate a crescut în ultimii trei ani, iar în prezent reprezintă 3,3% din comerţul mondial, faţă de un nivel de 2,5% în 2016, când a fost realizat precedentul studiu, au precizat cele două organisme.

Doar în Uniunea Europeană, produsele contrafăcute şi piratate au ajuns la 121 miliarde euro, adică 6,8% din totalul importurilor UE, potrivit raportului EUIPO-OCDE din 2019. Şi în acest caz este vorba despre o „creştere puternică” faţă de un nivel de 5% estimat în raportul din 2016.

„Contrafacerea şi pirateria constituie o ameninţare majoră la adresa inovaţiei şi creşterii economice, atât la nivelul UE cât şi la nivel mondial”, a subliniat directorul executiv al EUIPO, Christian Archambeau. Potrivit acestuia, creşterea contrafacerii este un fenomen îngrijorător şi necesită o acţiune coordonată la toate nivelurile pentru a fi rezolvată.

Companiile şi sectoarele cele mai afectate de contrafacere sunt situate în principal în zona OECD (SUA, statele membre UE, Japonia şi Coreea de Sud), dar şi un număr în creştere de alte economii sunt afectate, precum China, Brazilia şi Hong Kong, arată raportul.

Produsele sechestrate în vămi detaliate în raport arată că principalele ţări şi regiuni de unde provin produsele contrafăcute sunt China, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Singapore, Thailanda, India şi Malaezia.

Produsele revândute sunt mult mai probabile să fie contrafăcute decât cele cumpărate direct de la producător. Până la două treimi din parfumurile şi ceasurile de pe piaţa secundară sunt contrafăcute. OECD subliniază că utilizarea coletelor şi a micilor livrări pentru mutarea produselor contrafăcute nu va face decât să majoreze comerţul mondial cu produse contrafăcute.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 36 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.