Ofranda artelor pentru un muzician de geniu

Ofranda artelor pentru un muzician de geniu

Numărul 11, 26 mar. - 1 apr. 2019  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În intervalul 19-24 martie a.c., seară de seară, Casa Artelor „Dinu Lipatti” a găzduit manifestările celei de-a treia ediții a festivalului dedicat ilustrului muzician român. Am mai avut prilejul să informăm și să comentăm modul în care casa în care a locuit Dinu Lipatti, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12, a devenit un veritabil centru de propagare a culturii autentice. Ceea ce s-a acumulat până în prezent, în cei trei ani de când aici s-a înființat o Casă a Artelor, a fost valorificat într-o manieră calitativ superioară în zilele Festivalului „Dinu Lipatti”. Au fost amenajate interesante expoziții documentare și de arte plastice, au avut loc recitaluri memorabile, s-au lansat cărți dedicate muzicii, s-au proiectat filme consacrate unor mari compozitori și interpreți, numeroase personalități ale vieții noastre cultural-artistice au evocat viața și personalitatea lui Dinu Lipatti. Totul s-a îmbinat armonios, astfel încât denumirea de Casă a Artelor s-a dovedit pe deplin demonstrată.

Seara, clădirea construită la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea a fost luminată în culori vii care i-au pus bine în evidență virtuțile arhitectonice, ele însele o expresie a ceea ce reprezintă admirabilul spirit creativ. Bine luminate au fost și panourile care înconjoară grilajul splendidei clădiri de epocă. Fiecare panou amintește de manifestările care s-au bucurat de succes și de altele care urmează să aibă loc, ceea ce permite privitorului să aprofundeze, nu numai vizual, ceea ce înseamnă în realitate o Casă a Artelor. Au fost organizate expoziții, dezbateri, conferințe, concerte, proiecții de filme pentru omagierea unor mari creatori ai omenirii de-a lungul timpului, de la Homer la Shakespeare, de la Beethoven la George Enescu, de la Michelangelo la Brâncuși, de la Apolodor din Damasc la Gaudi, de la Ovidiu la Eminescu, acoperindu-se, astfel, un vast teritoriu național și planetar al geniului uman. Nota dominantă a constituit-o tocmai relevarea caracteristicilor intelectuale ale elementului specific românesc așa cum s-au proiectat și se proiectează în universalitate.

Cum se vede, există suficiente temeiuri pentru a încadra festivalul dedicat lui Dinu Lipatti în contextul unui proiect cultural de amploare și de lungă durată. Avem de-a face cu o viziune integratoare în materie nu numai de artă, ci și în privința osmozei dintre civilizația autohtonă și cea mondială.

Bineînțeles, valoarea unor asemenea manifestări se cere omologată de publicul căruia i se adresează. În prezent, marele număr de participanți și opiniile exprimate, deopotrivă, de numeroae persoane dintre cele mai avizate și de simplii admiratori ai creațiilor artistice atestă valabilitatea proiectului sintetizat prin denumirea de Casă a Artelor.

Organizatorii studiază continuu dinamica în funcție de vârste, de profesiuni, de preferințe și se adaptează din mers la ceea ce putem să numim comanda socială. Este vorba și despre programe speciale dedicate copiilor, adolescenților și tinerilor, care, având un public-țintă, se bucură de aprecierea caldă, sinceră a celor vizați.

Se poate considera, în contextul faptelor prezentate, că s-a conturat, de pe acum, o experiență interesantă în materie de activitate inter și multidisciplinară, cu efecte pozitive în planul diseminării cunoștințelor despre marile valori ale națiunii noastre și ale întregii umanități. Adică, sunt acte autentice de cultură care îmbogățesc cultura timpului în care trăim.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.