ONRC: Numărul insolvențelor a urcat cu aproape 12% în primele cinci luni din 2018. Suspendările și dizolvările, în creștere cu 30,81%, respectiv 59,49%

ONRC: Numărul insolvențelor a urcat cu aproape 12% în primele cinci luni din 2018. Suspendările și dizolvările, în creștere cu 30,81%, respectiv 59,49%

Numărul 26-27, 10-23 iulie 2018  »  Breviar statistic

Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut cu 11,97% în primele cinci luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 3.686, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres.

Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență sunt în București, respectiv 737 (+2,50% față aceeași perioadă din 2017) și în județele Bihor – 237 (+22,16%), Iași – 213 (+4,41%) și Timiș – 181 (+27,46%). Numai în luna mai au intrat în insolvență 721 de firme și PFA-uri.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor – 1.130 (+13,68%). Un număr de 226 de insolvențe s-au raportat numai la nivelul lunii mai în acest domeniu.

De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2018, 8.364 de firme și-au suspendat activitatea (+30,81%), 1.406 numai în luna mai, iar 15.751 au fost dizolvate, cu 59,49% mai multe. La nivelul lunii mai au fost dizolvate 3.098 de firme.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.