Parlamentul European a aprobat acordul CETA

Parlamentul European a aprobat acordul CETA

Numărul 6, 21-27 februarie 2017  »  Lumea în care trăim

Se deschide calea spre ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în Canada

Parlamentul European a votat, la 15 februarie, în favoarea Acordului economic și comercial cuprinzător (Comprehensive Economic and Trade Agreement – CETA) dintre UE și Canada, propus de Comisia Europeană, încheind procesul de ratificare a acestui acord la nivelul UE. Documentul marchează începutul unei ere noi în relațiile dintre UE și Canada. Acordul deschide și calea către ridicarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în țara nord-americană. De la 1 mai 2017, cetățenii români care au deținut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian Temporary Resident Visa) sau care dețin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizații electronice de călătorie (eTA) în loc de viză. Vizele vor fi eliminate în totalitate începând cu 1 decembrie 2017.

CETA creează noi oportunități pentru întreprinderile din UE, prin economisirea a peste 500 de milioane de euro pe an, sumă cheltuită în prezent cu plata taxelor vamale pentru bunurile care sunt exportate în Canada. Aproape 99% dintre aceste economii vor fi realizate încă din prima zi. Acordul va oferi întreprinderilor din UE cel mai bun acces pe care l-au avut vreodată la contractele de achiziții publice din Canada, inclusiv la nivelul provinciilor (precum și la nivel federal și municipal). Acesta va conferi avantaje în special întreprinderilor mai mici, care își permit cel mai puțin să suporte costurile birocratice. Întreprinderile mici vor economisi timp și bani, de exemplu, prin evitarea duplicării cerințelor în materie de testare, a procedurilor vamale de lungă durată și a taxelor juridice costisitoare.

Totodată, acordul va crea noi oportunități pentru agricultorii europeni, satisfăcând interesele europene importante în domeniul produselor exportate, cum ar fi brânzeturile, vinul și băuturile spirtoase, fructele și legumele, produsele prelucrate, precum și protejarea a 143 de produse de calitate superioară (așa-numitele produse cu „indicație geografică”).

Cei 500 de milioane de consumatori din UE vor avea de câștigat, la rândul lor, de pe urma CETA. Acest acord oferă posibilitatea de a alege dintr-o mai mare varietate de produse și servicii, care nu fac însă rabat de la standardele europene, întrucât doar cele care respectă în întregime toate reglementările UE vor putea intra pe piața UE. Aceasta înseamnă că CETA nu va schimba modul în care UE reglementează siguranța alimentară, incluzând produsele care conțin OMG-uri sau interdicția vizând carnea de vită ce provine de la animale tratate cu hormoni.

De asemenea, acordul va oferi o mai mare securitate juridică în domeniul serviciilor, o mai bună mobilitate pentru angajații întreprinderilor și un cadru de recunoaștere a calificărilor profesionale, de la arhitecți până la operatori de macarale.

Context și etapele următoare. La 30 octombrie 2016, UE și Canada au semnat acordul comercial, iar săptămâna trecută Parlamentul European și-a dat aprobarea. Aceasta pregătește terenul pentru ca CETA să intre în vigoare cu titlu provizoriu, odată ce a fost ratificat și de partea canadiană. CETA va fi implementat integral odată ce parlamentele tuturor statelor membre vor ratifica acordul în conformitate cu propriile cerințe constituționale. „Există dovezi clare care arată că acordurile de liber schimb stimulează creșterea economică și ocuparea forței de muncă în Europa. De exemplu, de la intrarea în vigoare, în 2011, a acordului comercial între UE și Coreea de Sud, exporturile UE în Coreea de Sud au crescut cu peste 55%. Exporturile anumitor produse agricole au crescut cu 70%, iar vânzările pe piața coreeană a automobilelor produse în UE s-au triplat. Acordul cu Coreea a fost, de asemenea, aplicat cu titlu provizoriu pe durata procesului de ratificare. În medie, fiecare nouă tranșă de exporturi de un miliard de euro sprijină 15.000 de locuri de muncă în UE. În Europa, 31 de milioane de locuri de muncă depind de exporturi”, precizează CE, într-un comunicat.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.