Pașapoartele simple temporare se eliberează și la sediul din Piața Amzei

Telex » Știri 17 august 2017  

Paşapoartele simple temporare vor fi eliberate, începând de astăzi, 17 august, şi la ghişeele din sediul Direcţiei Generale de Paşapoarte din Piaţa Amzei, unde până acum erau eliberate doar paşapoartele electronice. De asemenea, autorităţile au anunţat că tot începând de joi la sediul din Pipera va exista un autocar care să îi transporte pe oameni la punctul de lucru din Piaţa Amzei, informează News.ro.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că a fost solicitată de la Imprimeria Naţională o imprimantă specială pentru sediul din Piaţa Amzei la care să se poată tipări paşapoartele simple temporare, astfel că, începând din această dimineață, cererile pentru paşapoartele temporare vor putea fi depuse la toate ghişeele din sediile din Pipera şi din Piaţa Amzei.

Paşapoartele simple temporare se puteau elibera până în prezent doar la trei ghişee din sediul din Pipera.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat că noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte va funcţiona, începând de luni, în centrul comercial Plaza România şi va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Bucureşti, urmând să rămână deschise ghişeele din Pipera şi din Piaţa Amzei.

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat luni că a iniţiat un proiect de modificare a legii pentru prelungirea valabilităţii paşaportului de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârste de peste 25 de ani.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.