Perseverență și coerență
Numărul 4, 4-10 feb. 2020 » La început a fost cuvântul...
Într-o analiză a situației economice actuale, transmisă de un post de televiziune, se afirma că „persistă continuu părerea potrivit căreia...”. Nu intrăm în fondul temei abordate de vorbitor, ci doar constatăm că ideea de „persistență” include obligatoriu „continuitatea”. Tot așa, o formulă citită într-o publicație săptămânală conține o eroare lesne de identificat: „Se perpetuează mereu practica de a...”. Apare limpede că adverbul „mereu” indică exact „continuitatea” și, implicit, procesul de „perpetuare”.
Întrucât în exemplele date a fost prezent și factorul timp, să mai comentăm, pe scurt, două expresii auzite și citite frecvent în mass-media autohtonă: „perioadă de timp” și „perspective de viitor”. În primul caz, noțiunea de „perioadă” vizează direct o componentă a „timpului”, iar în al doilea, când vorbim despre „perspectivă”, tot din unghiul de vedere care implică „timpul”, ne referim, fără echivoc, la... „viitor”. Așa că „persistența” unor pleonasme în comunicarea cu semenii noștri (scrisă și/sau verbală) se cuvine semnalată „mereu”, cu speranța ca „perioada” de eradicare a erorilor de exprimare să fie cât mai scurtă. Pentru că – nu-i așa? – timpul înseamnă bani! (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou