Peste jumătate dintre tinerii Generației Z cred că sunt mai bogați decât părinții lor

Peste jumătate dintre tinerii Generației Z cred că sunt mai bogați decât părinții lor

Numărul 28-29, 30 iulie - 12 august 2019  »  Analize și sinteze

O

PUBLICITATE
porție de 54% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 25 de ani consideră că au o situație financiară mai bună decât cea a părinților sau tutorilor, în timp ce doar 15% dintre ei cred că au o situație mai slabă, potrivit rezultatelor unui sondaj internațional realizat de Ipsos MORI, la comanda grupului britanic International Personal Finance (IPF), informează Agerpres. Aceste rezultate îi indică pe tinerii români din Generația Z - cei născuți în perioada dintre mijlocul anilor 1990 și începutul anilor 2000 - drept cei mai optimiști tineri față de propria situație financiară, comparativ cu alți tineri europeni participanți la chestionar. Astfel, doar 33% dintre tinerii din Ungaria și 32% dintre tinerii din Spania consideră că au o situație financiară mai bună decât cea a părinților, menționează autorii studiului.

Cu toate acestea, 40% dintre tinerii români susțin că aveau o situație financiară mai bună în urmă cu un an, fiind în fruntea clasamentului european și la acest capitol. În același timp, un sfert dintre tinerii români (27%) admit că au în prezent o situație financiară mai bună decât cu un an în urmă, în timp ce în Ungaria 25% dintre tineri împărtășesc această opinie, în Spania 23%, iar în Cehia 33%.

Generația Z privește viitorul cu optimism, iar aproape 7 din 10 tineri români (68%) cred că situația lor financiară va fi mai bună în următoarele 12 luni, și doar 8% dintre respondenții români consideră că urmează o situație financiară mai dificilă, notează autorii studiului.

De asemenea, nu mai puțin de 77% dintre românii cu vârste între 18 și 25 de ani cred în capacitatea lor de a-și gestiona finanțele personale. Tinerii ungari sunt mai puțin încrezători în abilitatea de a-și gestiona finanțele - doar jumătate dintre respondenți cred că au această capacitate (51%).

Această încrederea este motivată și de percepția privind educația: 63% dintre respondenții români susțin că au beneficiat de educație formală sau de training-uri despre cum să își gestioneze finanțele personale. În plus, 80% dintre tinerii români consideră că educația primită i-a pregătit suficient de bine pentru a-și gestiona finanțele proprii, mai mulți decât spaniolii (69%), dar mai puțini decât polonezii (85%) și mexicanii (82%).

Pe de altă parte, 13% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 25 de ani au, în prezent, o proprietate achiziționată prin credit ipotecar, în timp ce procentajul celor care iau în calcul realizarea unui credit ipotecar în următorul an este dublu - 26%. Femeile au o înclinație mai mare spre achiziționarea unei locuințe, iar 15% dintre respondente au deja un astfel de împrumut, față de unul din 10 bărbați.

Raportul IPF de Bunăstare Financiară este un studiu comandat de IPF și derulat de Ipsos MORI în șapte țări (Cehia, Ungaria, Mexic, Polonia, România, Lituania și Spania). A fost intervievat un eșantion reprezentativ de 3.500 de adulți cu vârste între 18 și 25 de ani, câte 500 din fiecare țară. Un eșantion din adulții de 18-25 de ani a fost intervievat, filtrat în funcție de vârstă, raportat la gen, regiune geografică și statut de muncă/studii. Datele studiului au fost raportate la proporțiile reale ale populației corespunzătoare audienței, în fiecare țară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.