PNDL, principalul program de investiții pentru dezvoltarea locală

Telex » Știri 20 iulie 2017  

M

PUBLICITATE
terul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a anunţat începerea implementării etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. Astfel, a fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au fost semnate toate ordinele de finanţare pentru judeţele ţării.

„PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. În acest sens, PNDL stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea echilibrată a ţării, fiind structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean”, precizează MDRAPFE, într-un comunicat.

Cea de-a doua etapă a programului finanțează 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.

„Fundamentul PNDL 2 l-a reprezentat analiza internă de specialitate bazată pe principiile de prioritizare recomandate de studiul Băncii Mondiale şi criteriile de prioritizare stabilite prin HG nr. 624/2015”, se menţionează în comunicat.

Cei interesaţi pot vizualiza lista beneficiarilor pe site-ul ministerului.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.