„Porți deschise”

„Porți deschise”

Numărul 11, 7-13 iunie 2016  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Tot mai multe instituții publice – de la case memoriale până la Guvern, Președinție și Parlament – organizează „Zile ale porților deschise”. Mai ales pentru concetățenii care vizitează pentru prima dată edificii unde se iau decizii cu implicații la scară națională, dar și pe cele care găzduiesc opere de artă, documente istorice etc., „porțile deschise” reprezintă un adevărat eveniment. Totdeauna limitările și, cu atât mai mult, interdicțiile referitoare la ceea ce se întâmplă în „spatele ușilor capitonate” au generat un grad înalt de curiozitate și, de aceea, este cât se poate de bine că se recurge la „transparentizarea” locurilor care prezintă un incontestabil interes pentru largi categorii de contemporani, de la copii până la cei cu vârste venerabile.

Ceea ce se poate pune în discuție vizează – între altele – nu încărcătura emoțională a unor asemenea „străpungeri” în zone „misterioase” prin definiție (dacă nu ar fi așa, atunci la ce bun „porți închise” în restul zilelor anului?), ci plusul de cunoaștere în diverse domenii pe care îl oferă. Dacă sub aspect arhitectural, artistic, tehnic, juridic etc. plusul la care mă refer este oferit cu generozitate de ghizi, de materialul documentar pus la dispoziția vizitatorilor (cu plată ori gratuit), mult mai puține informații sunt cele de ordin istoric.

În context, nu pot să nu-mi amintesc de o dispută iscată tot cu prilejul unor „Zile ale porților deschise”. La Palatul Victoria, unul dintre pereții de marmură a fost acoperit cu portretele tuturor prim-miniștrilor pe care i-a avut România, începând cu cel dintâi dintre ei, Barbu Catargiu, în 1862, om politic care, în același an, la 18 iunie, a fost asasinat pe Dealul Mitropoliei (unde – de altfel – se află și statuia sa). Mulți prim-miniștri au făcut și fac obiectul unor acute controverse legate de rolul lor, mai mult sau mai puțin fast, mai mult sau mai puțin ne-fast în istorie. Controversele s-au amplificat când, la Camera Deputaților, un alt perete de marmură a fost acoperit cu portretele celor care – de-a lungul timpului – au deținut funcția de președinte al unor structuri de tip parlamentar (începând cu Anastasie Panu, președintele Adunării Elective de la Iași care l-a ales ca Domn pe Alexandru Ioan Cuza). Până la urmă, a avut câștig de cauză punctul de vedere potrivit căruia ISTORIA trebuie să fie scrisă fără niciun fel de omisiune, atunci când este vorba despre oamenii și faptele de seamă care au marcat-o. Astfel, se recunoaște explicit și implicit că poporul nostru și, mai târziu, națiunea română nu au avut parte numai de momente luminoase, ci și de altele (nu puține) dureroase și chiar tragice. Cu alte cuvinte, ISTORIA trebuie să redea adevărul integral așa cum este cel cunoscut până în momentul de față. Cât despre controverse, ele trebuie să continue în sfera interpretării pentru că numai astfel ne vom apropia tot mai mult de adevăr.

Aceeași remarcă se impune și în cazul actelor de istorie consemnate în clădirile unde se instituie „Zile ale porților deschise”. Bunăoară, miercuri, 1 iunie, a fost „Ziua porților deschise” la Ministerul de Interne. De această clădire sunt legate multe momente care n-ar trebui nici omise și nici prezentate „în fugă”. Bunăoară, de aici, la 24 februarie 1945, s-a tras împotriva manifestanților. Dar, tot aici se aflau în anii 1948-1950 celulele unde au fost închiși mulți lideri și membri de rând ai PNȚ și PNL. Aici s-a mutat, peste 10 ani, CC al PCR, loc în care s-au luat decizii esențiale, majoritatea lor specifice regimului comunist opresiv. Dar, n-au fost numai decizii de acest tip. De pe cunoscutul balcon s-a luat atitudine hotărâtă împotriva invadării Cehoslovaciei în august 1968. Dar, mai presus de toate, ocuparea acestei clădiri de masele de manifestanți la 22 decembrie 1989 a marcat un moment-cheie în victoria Revoluției române.

Despre toate acestea se impune să se vorbească pentru că ele fac parte dintr-o istorie pe care trebuie să ne-o asumăm deoarece – nu-i așa? – cine nu învață din lecțiile istoriei riscă să repete mai ales marile erori care au marcat-o. Nu degeaba se spune că „principala lecție a istoriei este aceea că prea puțini învață din… lecțiile ei”.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.