Preşedintele AAR: Avem nevoie de terminale şi piste noi la aeroporturi pentru creşterea de trafic prognozată în următorii 15 ani

Președintele AAR: Avem nevoie de terminale și piste noi la aeroporturi pentru creșterea de trafic prognozată în următorii 15 ani

Telex » Știri 17 ianuarie 2020  

Aeroporturile din România vor avea nevoie, în următorii 15 ani, de investiţii în mărirea terminalelor şi a pistelor, în contextul în care se prognozează o creştere de 200% a traficului de pasageri, iar dat fiind că, din următorul ciclu financiar european nu vor mai exista fonduri nerambursabile pentru investiţii în infrastructura aeroportuară, rolul principal pentru finanţarea acestora îl vor avea autorităţile publice locale, a declarat, la Poiana Braşov, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), David Ciceo, citat de Agerpres. Prezent la prima şedinţă a AAR din acest an, de la Poiana Braşov, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj, David Ciceo, a precizat că aeroporturile din România au nevoie de terminale şi piste noi, pentru a face faţă acestor provocări.

„În momentul de faţă, niciun aeroport din România nu are capacitatea suficientă pentru terminal. Trebuie ca, în următorii 15 ani, să dublăm capacitatea terminalelor. Ne trebuie terminale noi, piste noi, platforme, facilităţi. Din acest motiv este un subiect al actualei şedinţe finanţarea aeroporturilor, atragerea fondurilor europene şi, bineînţeles, o problemă foarte mare reducerea emisiilor de carbon la 0 până în 2050. (...) În programul următor de finanţare 2021-2017 nu vor mai fi fonduri europene pentru aeroporturi, ci doar pentru mediu, din acest motiv, autorităţile locale, cum este şi CJ au rol foarte important în finanţarea lucrărilor”, a declarat Ciceo.

Acesta a precizat că, pe actualul ciclu de finanţare, se mai pot obţine fonduri nerambursabile pentru activităţi non-economice, cum sunt investiţiile în echipamentele de securitate. „În primul rând, există un regulament european care obligă toate aeroporturile din Europa ca din toamna acestui an să introducem noi echipamente. Este un beneficiu pentru pasageri pentru că aceştia nu vor mai fi nevoiţi nevoiţi să scoată laptop-urile sau electronicele mari din bagajele şi, de asemenea, vor putea călători în bagajele de mână cu lichide. Toate aeroporturile sunt obligate să respecte aceste reglementări. Aceste investiţii se pot face cu fonduri europene şi, având în vedere că sunt dotări pe securitate, este vorba de 98% finanţare europeană”, a afirmat preşedintele AAR.

Potrivit acestuia, traficul aerian a crescut, în 2019, în România, cu 6,6%, mult peste media europeană. S-au înregistrat 23,2 milioane pasageri, o creştere semnificativă faţă de ultimii ani, iar, după datele statistice, în următorii 15 ani acest număr se va dubla, ajungând la 46 de milioane de pasageri.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.