Președintele ANCPI: Ponderea suprafeței agricole care nu face obiectul programului național de cadastru este în prezent mai mică de 13%
Telex » Știri 17 septembrie 2019
Numărul imobilelor înregistrate gratuit prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi numărul contractelor de prestări servicii de cadastru general încheiate de primării au crescut semnificativ în ultimii patru ani, în prezent 69 de unităţi administrativ-teritoriale fiind cadastrate în proporţie de 100%, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Radu-Codruţ Ştefănescu, preşedinte-director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). El a subliniat că, prin intabularea prioritară a suprafeţelor agricole, intenţia a fost ca PNCCF să reprezinte un sprijin real pentru fermierii care beneficiază de subvenţiile acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Astfel, la începutul lunii septembrie, din cele 9,54 milioane de hectare de teren agricol care fac obiectul subvenţiilor APIA, era contractată sau înregistrată suprafaţa de peste 8,24 milioane de hectare, reprezentând peste 87% din aceste terenuri. Ponderea suprafeţei agricole care nu face încă obiectul PNCCF este mai mică de 13%.
Oficialul ANCPI a precizat că principala dificultate întâmpinată în procesul de înregistrare sistematică a terenurilor agricole constă în necunoaşterea deplină a avantajelor PNCCF, care atrage după sine lipsa de interes şi neimplicarea tuturor celor care au diferite sarcini în cadrul programului.
Totodată, Radu-Codruţ Ştefănescu a menţionat că judeţele care au rămas în urmă în privinţa înregistrării terenurilor sunt Bihor, Sălaj, Braşov, Sibiu, Botoşani şi Constanţa.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic