Preşedintele BCE: Europa Centrală este extrem de vulnerabilă la războiul comercial global

Președintele BCE: Europa Centrală este extrem de vulnerabilă la războiul comercial global

Telex » Știri 13 iunie 2019  

Economiile din Europa Centrală ar putea fi mult mai vulnerabile la războiul comercial global din cauza dependenţei lor ridicate de comerţul extern şi în special în urma concentrării pe industrii unice, cum ar fi producerea de maşini, a avertizat Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres. „Modelul de afaceri din Europa Centrală şi de Est a devenit vulnerabil la şocurile din comerţul internaţional şi la condiţiile financiare. Efectul tarifelor vamale ar putea fi amplificat deoarece o mare parte din bunuri traversează mai multe frontiere în timpul procesului de producţie”, a declarat oficialul BCE la o conferinţă desfăşurată la Frankfurt. „Principala provocare pe termen lung este tranziţia spre un model de finanţare şi o creştere mai echilibrată, care să fie mai dependentă ca până acum de inovarea pe plan intern şi de cheltuielile mai ridicate cu investiţiile”, a adăugat Draghi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.