Preşedinţia României la Consiliul UE va demara discuţiile pentru crearea unei reţele de expertiză în securitate cibernetică în UE

Președinția României la Consiliul UE va demara discuțiile pentru crearea unei rețele de expertiză în securitate cibernetică în UE

Telex » Știri 14 martie 2019  

Președinția României la Consiliul UE, în domeniul digital, a obținut, în Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului UE (Coreper), mandatul de a începe discuțiile cu Parlamentul European privind crearea unei structuri de top pentru securitatea cibernetică numită Centrul European pentru Securitatea Cibernetică a Industriei, Tehnologiei și Cercetării și crearea unei Rețele de Centre Naționale de Coordonare, a anumţat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

„Este în interesul strategic al Uniunii Europene să ne asigurăm că avem capacitățile și capabilitățile necesare pentru a ne proteja rețelele și serviciile digitale. Punerea în comun și împărtășirea structurată a capacităților de cercetare și rularea unor soluții de securitate cibernetică inovative vor da un real impuls competitivității industriei de securitate cibernetică a Uniunii Europene în raport cu ceilalți actori globali. Aceste structuri, Centrul European pentru Securitatea Cibernetică a Industriei, Tehnologiei și Cercetării și Rețeaua de Centre Naționale de Coordonare, vor contribui la securizarea Pieței Unice Digitale și la creșterea autonomiei UE în domeniul securității cibernetice”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu, Președintele Consiliului TTE.

Astfel, UE face un nou pas în dezvoltarea capacităților sale de a proteja Europa împotriva amenințărilor cibernetice în continuă creștere, prin crearea unor structuri care să reunească expertiza statelor membre în domeniul cercetării securității cibernetice și a dezvoltării tehnologice și industriale. Centrul European Industrial, Tehnologic și de Cercetare pentru Securitatea Cibernetică va spori  coordonarea activităților de cercetare și inovare în domeniul securității cibernetice. Acesta va fi, de asemenea, principalul instrument al UE de a pune în comun investițiile în dezvoltarea securității cibernetice la nivel de cercetare, tehnologie și industrie. Rețeaua de Competențe în Securitate Cibernetică va consta din Centre Naționale de Coordonare desemnate de Statele Membre. Centrele naționale vor deține sau vor avea acces la expertiza tehnologică în domeniul securității cibernetice, în domenii precum criptografia, detectarea intruziunilor sau aspectele umane ale securității.

Centrul, în cooperare cu Rețeaua, va acționa ca un mecanism de punere în aplicare a sprijinului financiar în domeniul securității cibernetice din programele „Horizon Europe” și „Digital Europe”. Împreună, acestea vor contribui la creșterea competitivității industriei securității cibernetice a UE și la transformarea securității cibernetice într-un avantaj competitiv pentru alte industrii ale UE.

Finanțarea acestor centre va fi asigurată în principal din programele Digital Europe și Horizon Europe, cu posibilitatea de cofinanțare voluntară ale statelor membre.

„Este cunoscut faptul că Uniunea Europeană are și o Agenție Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA), care va evolua în Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică atunci când proiectul de act legislativ privind securitatea cibernetică va fi adoptat în mod formal, în această primăvară. Așadar trebuie menționat că activitățile noului Centru European Industrial, Tehnologic și de Cercetare pentru Securitatea Cibernetică vor fi complementare sarcinilor ENISA”, precizează MCSI.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.