Previziunile globale Deloitte pentru 2019 în tehnologie, media și telecomunicații: Lansarea serviciilor 5G, expansiunea difuzoarelor inteligente și democratizarea inteligenței artificiale

Previziunile globale Deloitte pentru 2019 în tehnologie, media și telecomunicații: Lansarea serviciilor 5G, expansiunea difuzoarelor inteligente și democratizarea inteligenței artificiale

Numărul 3, 29 ian. - 4 febr. 2019  »  Conectarea la era digitală

Rețelele de generația a cincea (5G) vor fi lansate în 2019 și se vor extinde la scară largă, oferind o conexiune mai bună consumatorilor și companiilor și aducând noi oportunități de dezvoltare pentru industria de telecomunicații, potrivit celei de-a 18-a ediții a studiului Previziuni în Tehnologie, Media & Telecomunicații (TMT), realizat de Deloitte. Studiul urmărește zece teme care vor duce la transformări majore atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru consumatorii din întreaga lume în următorii cinci ani, potrivit experților în aceste domenii.

„Conform studiilor recente, operatorii de telefonie mobilă se așteaptă ca investițiile pentru implementarea tehnologiei 5G să aibă o valoare similară cu cheltuielile actuale alocate pentru tehnologia 4G, în principal ca urmare a investițiilor pe care le-au făcut deja pentru dezvoltarea rețelelor”, menţionează analiştii Deloitte. Luând în considerare faptul că 72 de operatori din toată lumea au testat tehnologia 5G în 2018, Deloitte preconizează că aproximativ 50 de operatori vor lansa servicii 5G până în anul 2020 cel puțin în anumite zone, în special în orașe mari. În ceea ce privește terminalele 5G, autorii studiului estimează că aproximativ 20 de furnizori vor lansa în 2019 echipamente compatibile 5G și vor vinde circa un milion de unități.

70% dintre companiile din întreaga lume vor avea abilități bazate pe inteligenţa artificială

Potrivit analizei, difuzoarele inteligente cu asistenți vocali digitali integrați vor deveni cele mai vândute dispozitive conectate la nivel global în 2019, cu vânzări estimate de peste 164 de milioane de unități până la finalul anului. Această evoluție va crește numărul global de produse de acest tip la 250 de milioane, iar industria va ajunge la o valoare de șapte miliarde de dolari. Studiul estimează și o creștere a gradului de utilizare a soluțiilor software și a serviciilor în cloud bazate pe inteligență artificială (AI). În 2019, 70% dintre companiile din întreaga lume vor avea abilități bazate pe AI, prin soluții software în cloud, iar 65% vor crea aplicații AI utilizând servicii de dezvoltare bazate pe cloud. Până în 2020, rata de penetrare a software-ului bazat pe AI va ajunge la aproximativ 87%, în timp ce serviciile de dezvoltare bazate pe AI în cloud vor atinge 83%. „Ne așteptăm ca anul acesta soluțiile bazate pe inteligența artificială să se extindă și în România, pe măsură ce organizațiile au acces mai facil la tehnologii avansate (…)”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanță, Deloitte România.

Expansiune a imprimantelor 3D

Analizând tendințele tehnologice din 2019, studiul subliniază impactul pe care machine learning îl va avea asupra tuturor domeniilor, de la difuzoarele inteligente până la servicii cloud bazate pe inteligență artificială.

Analiştii Deloitte estimează că, în anul 2019, pe lângă aceste noi tendințe în domeniul tehnologic, vom asista la o expansiune a celor actuale, cum este cazul imprimantelor 3D, care vor deveni mai accesibile, al sistemelor de calcul cuantic, care ar putea începe să concureze vechile sisteme de calcul. De asemenea, este de așteptat ca influența geopolitică a unei țări să nu mai fie măsurată prin prisma puterii militare, ci prin capacităţile sale tehnologice. (Al.R.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.