Primăriile pot depune cereri de finanţare pentru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice până la 31 martie 2020

Primăriile pot depune cereri de finanțare pentru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice până la 31 martie 2020

Telex » Știri 6 decembrie 2019  

P

PUBLICITATE
riile pot depune cereri de finanţare pentru staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ până la data de 31 martie a anului viitor, după ce Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit termenul iniţial care urma să expire la 13 decembrie, informează Agerpres. „Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ, până la data de 31 martie 2020. Obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică. Solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale - reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti, iar suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei”, se arată într-un comunicat al AFM. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind publicate pe site-ul AFM.

Suma maximă finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea cheltuielilor eligibile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.