Primul spațiu verde din România cu bănci solare și wifi gratuit, în Grădina Botanică din București

Primul spațiu verde din România cu bănci solare și wifi gratuit, în Grădina Botanică din București

Numărul 22, 18-24 iunie 2019  »  Roza vânturilor

B

PUBLICITATE
eștenii au la dispoziție un nou spațiu verde cu bănci solare și wifi gratuit în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Capitală, printr-un proiect realizat de două fundații, informează Agerpres. „Din 15 iunie, bucureștenii au la dispoziție un nou spațiu pentru momentele de relaxare: Aleea Magnoliilor, o zonă în Grădina Botanică București unde natura și tehnologia se întâlnesc. Spațiul pune la dispoziția vizitatorilor nu doar exponate botanice, ci și două bănci cu panouri solare ce permit încărcarea telefoanelor prin porturi USB și contact, precum și acces gratuit la internet prin wifi, fiind primele de acest fel instalate într-un spațiu verde în România”, informează un comunicat al celor două fundații.

Proiectul de amenajare a început în anul 2015 și a vizat Sectorul Taxonomic al Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” a Universității din București. „În cei patru ani, peste 1.800 de voluntari au desfășurat activități de curățare și amenajare a spațiului pentru a oferi vizitatorilor o nouă experiență: structura de alei din Sectorul Taxonomic este din nou vizibilă și înnoită, pe fiecare alee fiind plantată sau în curs de plantare o familie botanică diferită (Magnoliaceae, Ranunculaceae, Rosaceae etc.); Aleea Magnoliilor este prima alee amenajată din Sectorul Taxonomic, fiind compusă din 11 magnolii cu perioade de înflorire din aprilie până în septembrie; la maturitate înălțimea magnoliilor plantate va fi între 2,5 și 7 metri, mobilierul urban nou (25 de bănci, 10 coșuri de gunoi) permite vizitatorilor să se bucure din plin de noul spațiu, iar două noi panouri informative oferă detalii despre Sectorul Taxonomic și Aleea Magnoliilor”, se arată în comunicat.

Noutatea absolută a proiectului o reprezintă instalarea în rondul central al Sectorului Taxonomic a două bănci dotate cu panouri solare, având astfel autonomie energetică; băncile permit vizitatorilor să își încarce telefonul prin porturile USB situate în lateral sau prin contact direct, folosind o suprafață specială. De asemenea, cei ce doresc să publice pe rețelele de socializare fotografii din Grădina Botanică sau pur și simplu să fie online, o pot face accesând gratuit rețeaua wifi.

Băncile vor putea fi utilizate și în perioadele înnorate, având capacitate de stocare a energiei solare din zilele cu vreme favorabilă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

 




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.