Procedura de acordare a scutirii de la plata impozitului pe venit pentru persoanele care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și inovare

Procedura de acordare a scutirii de la plata impozitului pe venit pentru persoanele care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și inovare

Numărul 36, 19-25 sept. 2017  »  Curier legislativ

Procedura prin care se acordă scutirea de la plata impozitului pe venit pentru lucrătorii din unitățile de cercetare-dezvoltare și inovare a fost stabilită recent prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și ministrului cercetării și inovării.

Ordinul nr. 2.326/2.855/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 717 din 5 septembrie 2017, conține, printre altele, prevederi referitoare la elementele definitorii ale proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, precum și documentele justificative care se au în vedere pentru acordarea facilității fiscale prevăzute la art. 60 pct. 3 din Codul fiscal.

Reamintim că art. 60 pct. 3 din Codul fiscal a fost modificat recent prin Legea nr. 136/2017 privind aprobarea OUG nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Conform actului normativ, sunt scutite de la plata impozitului pe venit persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare și inovare, definită conform OG nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit procedurii stabilite prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului cercetării și inovării, în următoarele condiții:
  • scutirea se acordă pentru toate persoanele care sunt incluse în echipa unui proiect de cercetare-dezvoltare și inovare, cu indicatori de rezultat definiți;
  • scutirea se acordă în limita cheltuielilor cu personalul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, evidențiate distinct în bugetul proiectului;
  • statul de plată aferent veniturilor din salarii și asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare, se întocmește separat pentru fiecare proiect.

Astfel, Ordinul nr. 2.326/2.855/2017 prevede că aceste persoane beneficiază de facilitatea fiscală menționată ca urmare a desfășurării activității în România, în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, a unui statut special prevăzut de lege sau act de detașare încheiat cu/la o unitate/instituție de drept public sau de drept privat cuprinsă în sistemul național de cercetare-dezvoltare și de inovare dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile redate mai sus. 

Conform actului normativ, proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare trebuie să conțină următoarele elemente definitorii:
  1. scopul;
  2. domeniul de cercetare, dezvoltare și inovare;
  3. obiectivele;
  4. perioada de desfășurare;
  5. tipul sursei de finanțare (public/privat/național/extern);
  6. bugetul, cu evidențierea distinctă a cheltuielilor corespunzătoare veniturilor din salarii și asimilate salariilor aferente personalului încadrat în proiect;
  7. caracterul de noutate și/sau inovativ al rezultatului;
  8. indicatorii de rezultat definiți.

Indicatorii de rezultat, potrivit ordinului, se referă la rezultatele cuantificabile angajate prin proiect. Scutirea de impozit pe venit se acordă lunar, în limita cheltuielilor de personal alocate în bugetul proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare, și nu este condiționată de realizarea obiectivelor proiectului.

Actul normativ prevede că, în cazul în care în bugetul alocat proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare sunt cuprinse și sume reprezentând indemnizații de concedii de odihnă, veniturile respective sunt scutite de la plata impozitului pe venit. 

Așa cum am menționat mai sus, în actul normativ sunt detaliate și documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor fizice scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare și inovare în cadrul proiectelor. Astfel, pentru acordarea facilității fiscale sunt necesare:
  1. documentul care conține datele de identificare ale proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare;
  2. fișele de pontaj corespunzătoare proiectului;
  3. statul de plată întocmit separat pentru fiecare proiect. 

Acordarea scutirii de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor constituie responsabilitatea angajatorului/plătitorului de venit sau îi revine persoanei fizice, în cazul contribuabililor prevăzuți la art. 82 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește persoanele fizice detașate care desfășoară activitate de cercetare-dezvoltare și inovare în România, sarcina îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 60 pct. 3 din Codul fiscal îi revine plătitorului de venituri. 

Potrivit actului normativ, la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2.326/2.855/2017 se abrogă Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice, al viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 4.947/899/2.018/1.840/906/2016 privind încadrarea în activitatea de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.